13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportIohannis: Germania, principalul partener economic al României

Iohannis: Germania, principalul partener economic al României

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Berlin, în cadrul conferinței de presă comune susținută alături  Angela Merkel, că Germania nu e doar principalul partener economic al României, dar și unul dintre cei mai importanți parteneri de dialog în interiorul Uniunii Europene, conform Mediafax.

Citește și: Ce spune Merkel despre aderarea României la spațiul Schengen

Președintele Klaus Iohannis a arătat că a trecut în revistă, în întâlnirea cu Cancelarul Germaniei, evoluția relațiilor bilaterale, din punct de vedere economic, cultural și politic, dintre cele două țări.

”Germania nu este doar principalul partener economic al României, dar și unul dintre cei mai importanți parteneri de dialog în interiorul Uniunii Europene, dar și pe scena internațională”, a spus Iohannis, menționând faptul că, în sfera economică, a evaluat cu satisfacție evoluția schimburilor dintre cele două țări, care își mențin tendința ascendentă.

Președintele României a spus că s-a apreciat, de asemenea, prezența în România a unor investitori importanți, țara noastră având interes pentru atragerea unui număr și mai mare de companii germane.

Citește și: Iohannis: Contăm pe sprijinul Germaniei pentru identificarea unei soluții privind Schengen

Șeful statului a mai afirmat că, din discuție a reieșit că există încă un potențial însemnat de dezvoltare între România și Germania, prin ”sporirea investițiilor și creșterea volumului schimburilor comerciale”.

”Am evocat diversitatea oportunităților de dezvoltare sectorială, a intereselor comune și a proiectelor de partaneriat. Avem un interes deosebit ca Germania să ne fie partener în identificarea acelor nișe de dezvoltare care pot genera avantaje competitive și care pot individualiza România în peisajul economiei europene a anilor 2020. Atât doamna Cancelar Federal cât și eu am subliniat importanța punții de legătură creată în mod natural între comunitățile germane din România și de comunitățile române din Germania. Le considerăm un factor de consolidare a cooperării româno-germane și un model de abordare în adevărat spirit european”, a mai precizat președintele României.

Klaus Iohannis a mai afirmat că este esențială consolidarea Uniunii Economice și Monetare, înclusiv prin desăvârșirea uniunii bancare.

”Am reafirmat necesitatea de a apăra cu fermitate atât prin luările de poziție cât și prin faptele noastre valorile europene, cele care au permis ca Uniunea Europeană să devină un proiect model”, a susținut Iohannis, adăugând că s-a convenit ca acest dialog să continue.

Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință că va ataca baze militare din România

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...
Ultima oră
Pe aceeași temă