7.2 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSportIohannis a promulgat legea care interzice parlamentarilor să conducă activităţi comerciale

Iohannis a promulgat legea care interzice parlamentarilor să conducă activităţi comerciale

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea care stabileşte că parlamentarii nu pot avea funcţii de conducere în societăţi care desfăşoară activităţi comerciale, potrivit unui comunicat de presă al președinției.

Deputaţii şi senatorii sunt incompatibili cu exercitarea funcţiilor de preşedinte, vicepreşedinte, director, administrator, membru al CA sau cenzor la societăţile reglementate de Legea 31/1990 care desfăşoară "efectiv" activităţi comerciale, potrivit unei legi.

“Calitatea de deputat şi senator este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, care desfăşoară sistematic şi efectiv activităţi comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare şi la instituţiile publice”, potrivit proiectului de Lege pentru modificarea art.82 alin.(1) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Cele mai citite

Un pod s-a prăbușit la Baltimore. Șase persoane ar fi murit

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea unui pod în portul acestui oraş din estul Statelor, cele şase persoane date...

Ce negoț ascund sondajele paralele din București?

Să fie oare Cristian Popescu Piedone doar iepurele lui Dom’ Profesor? În clar obscurul mediatic, strategia de atac a stăpânului antenelor devine tot mai...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...
Ultima oră
Pe aceeași temă