17.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSportIohannis critică procurorii pentru încurajarea "telejustiţiei"

Iohannis critică procurorii pentru încurajarea “telejustiţiei”

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat procurorii pentru că încurajează "telejustiţia". Şeful statului a precizat că o comunicare mai seacă din parte DNA ar fi de apreciat şi mai puţin "zornăit de cătuşe".

Iohannis a făcut referire la cazul Elenei Udrea, intens mediatizat, dar şi la situaţia în care se află Victor Ponta, după ce cumnatul lui a fost arestat într-un dosar de fraudare a fondurilor europene. 

'"Eu cred că anumite aspecte ar fi putut fi atenuate. Să vedem mai puţin zornăit de cătuşe şi să aflăm prin comunicate seci ce s-a întamplat", a declarat şeful statului.

​Citeşte şi: Iohannis, "uşor iritat" după votul Senatului în cazul lui Vosganian

O alta critică adusa procurorilor vizează scurgerea de informaţii din dosare către jurnalişti. Mai mult, preşedintele intenţionează sî discute acest aspect cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii.

"Este nevoie de schimbare şi în legislaţie. E nevoie de o îmbunătăţire inclusiv a respectului de sine la toţi cei care vin în contact cu aceste cauze şi unii, cu siguranţă, atunci ajung la concluzia că nu trebuie să dea o copie a dosarului jurnaliştilor dupa cinci minute după ce au primit dosarul", a adăugat Klaus Iohannis.

Cele mai citite

Robert Păiuşi, primarul PSD din Gorj care a lovit cu mașina o femeie și apoi a fugit de la locul accidentului, era drogat

Primarul PSD al comunei Stejari, Robert Păiuşi, care este cercetat de poliţişti după ce a acroşat, duminică, cu oglinda laterală a autoturismului o femeie...

Derby fără miză în Giulești. Rapid, victorie de consolare cu FCSB

Rapid s-a impus pe teren propriu cu scorul de 2-0 în fața campioanei FCSB, în ultimul meci din acest sezon al Ligii 1. Partida...

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă