11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportIoahnnis a anunțat temele de discuție de la Consiliul European

Ioahnnis a anunțat temele de discuție de la Consiliul European

UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, înainte de plecarea la Bruxelles, că principalele subiecte abordate vor avea în vedere domeniul energetic, dezvoltarea infrastructurii la nivel european, dar și situația existentă în Ucraina.

”România susţine crearea unei Uniuni a Energiei, bazată pe cele cinci dimensiuni propuse de Comisia Europeană: securitatea energetică; piaţa internă a energiei; eficienţă energetică; protecţia mediului, precum şi cercetarea, inovarea şi competitivitatea în domeniu”, a declarat șeful statului.

El a sublinat, totodată, că va fi discutat și summitul de la Riga.

”În opinia noastră, viitorul Summit trebuie să fie un moment important pentru consolidarea relaţiei Uniunii cu statele partenere, în special cu cele care au avansat în procesul de apropiere de Uniunea Europeană. Mă refer la Republica Moldova, Ucraina şi la Georgia. Va fi dezbătută situaţia din Ucraina cu accent pe modalitatea în care Acordul Minsk II este implementat. În acest context, vor fi analizate relaţiile Uniunii cu Federaţia Rusă”, a declarat Iohannis.

—–

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la Bruxelles,la lucrările Consiliului European de Primăvară şi la summit-ul PPE, potrivit unui comunicat al Administrației Prezindențiale. 

Șeful statului va susține o declaraţie de presă, joi, în jurul orei 9.45, la Aeroportul Internațional “Henri Coandă”, înainte de plecarea spre Bruxelles.

Astfel, Klaus Iohannis va participa, joi, de la ora 14.15 (ora României), la Academia Regală a Belgiei, la Summit-ul Partidului Popular European, iar de la ora 17.00 (ora României), la sediul Consiliului European, la reuniunea Consiliului European cu președintele Parlamentului European.

Citește și: Ce își dorește Iohannis pentru finalul mandatului său

La ora 17.45 urmează să înceapă prima sesiune de lucru a Consiliului European, iar de la ora 20.00 este prevăzut dineul de lucru separat al șefilor de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene.

Vineri, președintele Iohannis va participa, de la ora 11.00 (ora României), la a doua sesiune de lucru a Consiliului European.

Preşedintele urmează să susţină apoi o declaraţie de presă, în jurul orei 13.45 (ora României).

Citește și: Iohannis sprijină Ucraina în procesul de aderare la UE şi NATO

Pe agenda Consiliului European de Primăvară figurează discuţii privind Uniunea Energetică, cu accent pe întărirea securităţii energetice, aprofundarea Pieţei Interne a energiei şi continuarea eforturilor în privinţa energiilor regenerabile şi a eficienţei energetice.

Şefii de stat şi de guvern vor aborda situaţia economică şi Semestrul European 2015 şi vor face recomandări statelor membre în vederea pregătirii reformelor naţionale şi programelor de convergenţă.

Totodată, pe agendă se află şi stadiul negocierilor privind Parteneriatul transatlantic pentru comerţ şi investiţii (TTIP), dar şi pregătirea summit-ului Parteneriatului Estic de la Riga, din perioada 21-22 mai.

În ceea ce priveşte relaţiile externe, pe agenda Consiliului European se află relaţiile cu Rusia, situaţia din Ucraina, în special implementarea Acordului de la Minsk, şi situaţia dificilă din Libia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă