11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportIohannis vorbește despre cele două procese de integrare europene nefinalizate

Iohannis vorbește despre cele două procese de integrare europene nefinalizate

Preşedintele Klaus Iohannis a arătat, sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la UE, că există încă procese de integrare nefinalizate, precum aderarea la Spaţiul Schengen şi adoptarea monedei unice.

Citește și: 10 ani de la semnarea Tratatului de Aderare a României la UE

Astfel, Iohannis a arătat că ”aderarea României la Uniunea Europeană, la fel ca și aderarea la NATO, a demonstrat că elitele politice și societatea sunt capabile să-și unească eforturile în direcția unor obiective naționale majore, care depășesc interese particulare sau conjuncturale. Astăzi putem fi mândri de faptul că facem parte dintr-o uniune de state suverane cu rol semnificativ la nivel global, din marea familie europeană pentru care asigurarea păcii, stabilităţii, prosperităţii pentru cetăţenii săi şi promovarea democraţiei şi a statului de drept sunt obiective fundamentale. România a demonstrat că este un partener credibil şi predictibil care pledează consecvent pentru adâncirea proiectului european, pentru respectarea principiilor şi valorilor fundamentale ale Uniunii Europene”

Pe de altă parte, însă, șeful statului a atras atenția că există încă procese de integrare nefinalizate precum aderarea la Spaţiul Schengen şi adoptarea monedei unice. În acest sens, Iohannis arată că ”rămânem profund ataşaţi realizării acestor două obiective cât mai curând posibil. Vom sprijini, în continuare, consolidarea Uniunii Europene, adâncirea integrării europene”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă