10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportJudecătoarea Camelia Bogdan, exclusă din CSM, cere anchetarea şefei CSM, Mariana Ghena,...

Judecătoarea Camelia Bogdan, exclusă din CSM, cere anchetarea şefei CSM, Mariana Ghena, pe care o acuză că deţine, ilegal, o locuinţă socială în Galaţi

Judecătoarea Camelia Bogdan, exclusă din magistratură, a solicitat Parchetului instanţei supreme să redeschidă o anchetă împotriva preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena. Şefa CSM ar fi obţinut în mod ilegal o locuinţă socială, deşi deţinea deja, alături de soţul ei, un apartament. În martie 2009, procurorul Marius Iacob a dispus neînceperea urmăririi penale în acest caz, scrie News.ro.

Bogdan a solicitat, miercuri, şefilor instituţiilor de forţă şi preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) să îi confirme redeschiderea dosarului în care preşedintele CSM Mariana Ghena, era acuzată că a obţinut ilegal o locuinţă socială în oraşul Galaţi.

Judecătoarea a arătat că preşedintele CSM a renunţat, după şase ani de folosinţă ilegală a locuinţei sociale, la contractul de închirirere şi a predat locuinţa Consiliului Local Galaţi, pe fondul anchetelor judiciare şi jurnalistice. Locuinţa respectivă a fost folosită şi drept cabinet avocaţial de către soţul Marianei Ghena, adresa figurând la vremea respectivă în tabloul avocaţilor definitivi.

Judecătoarea a mai susţinut, în solicitarea adresată procurorului general, procurorului-şef al DNA şi preşedintelui ANI că, la încheierea şi prelungirea contractului de închiriere, Mariana Ghena a dat declaraţii notariale trunchiate, neconforme cu legea, mai arată sursa citată.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă