14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportKlaus Iohannis, critici dure la adresa fostului președinte în noua lui carte

Klaus Iohannis, critici dure la adresa fostului președinte în noua lui carte

Președinte Klaus Iohannis a scris în noua lui carte ”Primul pas” că fostul președinte Traian Băsescu nu a înțeles nici în al doisprezecelea ceas care este rolul unui preşedinte în funcţie, relatează Mediafax.  

De asemenea, președintele a declarat că modul în care s-a comportat Băsescu în timpul campaniei electorale a fost ”nepotrivit” și că având în vedere toate acuzațiile care i s-au adus în aceea perioadă are suspiciunea că a existat un blat Ponta-Băsescu, dar nu are dovezi clare. 

”Îmi amintesc că, la un moment dat, Traian Băsescu a afirmat că sunt un individ profund corupt, în timp ce PSD-ul derula, pe la diverse posturi TV, fel de fel de scenarii absurde, cu mine ca protagonist: casele pe care le deţin, aberaţiile despre traficul de copii, de care am tot fost acuzat, mafia retrocedărilor, pe care aș fi servit-o ca primar și câte și mai câte. Focurile încrucişate care mă vizau şi dintr‑o parte, şi din cealaltă sunt indicii puternice pentru un blat Ponta-Băsescu, dar nu am nici până în ziua de astăzi o dovadă indubitabilă în acest sens”, afirmă în carte şeful statului.

Iohannis mai arată că în toamna lui 2014 a considerat că rolul său nu era să intre într-un schimb de replici cu fostul preşedinte, ”mai ales pornind de la acea declaraţie incalificabilă pe care a emis-o despre el”.

”Ar fi însemnat să intru exact în logica unei campanii a scandalurilor, logică de care m-am delimitat clar atunci când am afirmat că vreau să practic un alt fel de politică. În plus, de partea mea lucra evidenţa: mă aflam la a cincea campanie electorală de mare vizibilitate şi de fiecare dată mă aflasem sub lupă. Oricât s-ar fi străduit, nimeni n-a găsit nici urmă de comportament corupt în ceea ce mă priveşte pentru simplul fapt că nu sunt un om corupt”, scrie Iohannis.

Iohannis a arătat că fostul preşedinte “nu avea ce căuta în campania electorală cu tot felul de aprecieri” la adresa sa şi a celorlaţi candidaţi.

“În mod cu totul neaşteptat pentru o campanie în care preşedintele în exerciţiu nu trebuia să se implice, Traian Băsescu a emis tot felul de aluzii care au adus în prim-plan diferite scandaluri, unele dintre ele implicând serviciile secrete. O declaraţie care a declanşat o adevărată fervoare în spaţiul public viza informaţiile despre faptul că unul dintre candidaţii la Preşedinţie ar fi fost ofiţer al unor servicii secrete”, a subliniat șeful satului. 

Iohannis a adăugat că Băsescu ar fi trebuit să aibă ”decența” să se abțină de la a face campaniei electorală unei candidate. 

”Astfel de ieşiri la rampă oraculare, practicate de Traian Băsescu în timpul campaniei, mi-au arătat limpede că nici în al doisprezecelea ceas nu a înţeles care este rolul unui preşedinte în funcţie. Consider, la fel cum am considerat şi atunci, că abordările lui Traian Băsescu au fost fundamental greşite. El nu trebuia să facă nimic în campanie, fiindcă nu el a candidat, ci doar a vrut să sprijine o candidată. Trebuia să aibă decenţa să se abţină de la a face făţiş campanie electorală. Întreaga abordare mi s-a părut nepotrivită”.

Şeful statului a rememorat, în al doilea volum al său, şi prima vizită la Cotroceni, în 2004, când Traian Băsescu i-a propus funcţia de ministru al Educaţiei.

”Susţinerea pe care am primit-o şi toate eforturile realizate în toamna lui 2014 m-au ajutat să mă întorc la Palatul Cotroceni la 10 ani după ce călcasem pentru prima dată acolo, tot într-un birou prezidenţial. La Cotroceni am fost prima dată în decembrie 2004, cand Traian Băsescu mi-a propus să fiu ministrul Educaţiei. Guvernul s-a format, la vremea respectivă, între Crăciun şi Anul Nou. Am avut atunci o discuţie de câteva ore, la finalul căreia am refuzat propunerea”, scrie Klaus Iohannis în noua sa carte.

Şeful statului mai arată că şi-a dorit să facă din Sibiu o Capitală Culturală şi că, în acea perioadă, tocmai intrase în parcursul pentru statutul de Capitală Culturală.

”Începusem să elaborăm documentaţia pentru aplicaţie şi nu am vrut să abandonez acel proiect. Am spus nu propunerii fostului preşedinte şi nu mi-a părut niciodată rău. Iar Sibiul chiar a devenit Capitală Culturală, o imensă reuşită. La 10 ani după acea întâlnire, reveneam la Cotroceni, tot la final de decembrie, de data aceasta în calitate de preşedinte al ţării”, mai povesteşte Iohannis în noua carte.

Volumul “Primul pas” reprezintă o continuare a cărții “Pas cu pas”, publicată în 2014, și va fi lansată în 23 mai, la ediţia de anul acesta a Târgului Internaţional Bookfest, care va avea loc la Romexpo.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă