20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportKlaus Iohannis, în cadrul întâlnirii cu ambasadorii străini: România trebuie să fie...

Klaus Iohannis, în cadrul întâlnirii cu ambasadorii străini: România trebuie să fie un contribuitor serios în viitorul proiectului european. Vrem o aprofundare a integrării europene

Președintele Iohannis s-a întâlnit, miercuri, cu ambasadorii străini în România. Administrația Prezidențială a anunțat că este vorba de întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice străine și ai reprezentanțelor organizațiilor internaționale, care a început, meircuri, la ora 12. În cadrul acestei întâlniri, șeful statului a reiterat principalele direcții ale politicii externe ale statului român, acestea fiind consolidarea UE și NATO și aprofundarea relației și parteneriatului strategic cu SUA.

"Doresc să vă asigur că politica externă va rămâne pe aceleași coordonate esențiale ca și până acum. Trebuie să rămânem, în regiunea noastră, un pilon de stabilitate. Trebuie păstrată stabilitatea economică. Subliniez responsabilitatea deosebită pe care o are în acest sens noul Guvern al României. 

Pilonii fundamentali ai politicii noastre externe rămân consolidarea UE și NATO și aprofundarea relației și parteneriatului strategic cu SUA. Noua administrație americană se instalează în aceste zile la Casa Albă. Contactele numeroase după alegerile din noiembrie din SUA mi-au reconfirmat ferm deschiderea privind parteneriatul cu România. 

Statul nostru trebuie să crească bugetul pentru apărare, așa cum a promis și noua coaliție guvernamentale. România trebuie să fie un contribuitor serios în viitorul proiectului european. Vrem o aprofundare a integrării europene. 

Suntem pregătiți să participăm la negocierile Brexit, așa cum am precizat și în cadrul Consiliului European.

Consider cu UE trebuie să fie mult mai activă în procesul politic al negocierilor din Siria. Soluția politică nu poate fi substituită de nicio acțiune militară.

Trebuie dezvoltat parteneriatul strategic cu Polonia. Importanța acestui parteneriat, acolo unde avem obiective comune, este evidentă. Trebuie rafinat parteneriatul strategic cu Turcia pentru stabilitatea in regiune. În contextul regional cunoscut, România – Polonia – Turcia este un format care trebuie consolidat. În agendă va mai fi și consolidarea relațiilor cu Ucraina. Diplomația română trebuie să fie mult mai activă în promovarea statului român în Asia", a declarat Klaus Iohannis în cadrul întâlnirii de la Palatul Cotroceni.

Iohannis a mai explicat faptul că NATO trebuie să înceapă un "proces de reflecţie" cu privire la relaţia pe care o are cu Federaţia Rusă.

"(NATO – n.r.) ar trebui să declanşeze un proces de reflecţie privind relaţia Alianţei cu Rusia, respectiv privind necesitatea modernizării Conceptului Strategic din 2010, şi să identifice noi modalităţi de sprijin pentru partenerii NATO. Totodată, va trebui să examineze modul în care Alianţa se poate implica mai mult în combaterea terorismului.

Acordurile de la Minsk sunt în continuare neaplicate. Anul 2017 va trebui să aducă rezolvarea acestei crize, pentru a evita perpetuarea conflictului sub formă de conflict prelungit, cu afectarea capacităţii Ucrainei de a duce mai departe procesul de reforme. Se menţine ocuparea ilegală a Crimeii, iar militarizarea acesteia şi a Mării Negre a continuat anul trecut. Prin urmare, la Consiliul European din decembrie, am susţinut alături de ceilalţi şefi de stat şi guvern prelungirea sancţiunilor, care vor trebui menţinute atât timp cât Acordurile de la Minsk nu sunt implementate", a afirmat preşedintele.

Șeful statului a indicat faptul că toate contactele avute cu noua administraţie a SUA arată că parteneriatul strategic cu România va continua.

"Sunt convins că Parteneriatul strategic româno-american, care în acest an împlineşte 20 de ani de la lansare, va continua să se dezvolte şi să se aprofundeze. Noua administraţie americană se instalează în acest an la Casa Albă, cu un nou preşedinte, Donald Trump, căruia îi reiterez urările de deplin succes în îndeplinirea mandatului de înaltă responsabilitate pentru SUA şi pentru întreaga lume.

Vom continua să lucrăm îndeaproape pentru a da şi mai multă substanţă dimensiunilor esenţiale ale parteneriatului strategic. În planul politico-militar şi de securitate, vom acţiona inclusiv pentru infensificarea cooperării în aplicarea summitului de la Varşovia şi în pregătirea celui din acest an.

Înţelegem să ne asumăm partea noastră de răspundere pentru asigurarea securităţii internaţionale în cadrul NATO, dar nu numai. În egală măsură, va trebui să lucrăm împreună cu SUA pentru dezvoltarea dimensiunii economice a parteneriatului (…) şi nu în ultimul rând în privinţa eliminării vizelor", a spus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat, miercuri, angajamentul României referitor la dezvoltarea Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și, totodată, a reiterat așteptările părții române ca președintele acestei țări, Igor Dodon, să acționeze conform atribuțiilor sale constituționale.

"Reiterez așteptarea României ca noul președinte (al Republicii Moldova — n.r.) să acționeze conform atribuțiilor sale constituționale", a afirmat Klaus Iohannis, care a punctat că România va continua să sprijine drumul european al Republicii Moldova, această țară având nevoie de stabilitate, de implicarea responsabilă a tuturor factorilor politici și instituționali pentru continuarea și consolidarea procesului de reformă, în pofida declarațiilor președintelui Dodon.

 

Cele mai citite

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă