12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportKlaus Iohannis: Sărbătorind Academia, la a 150-a aniversare, sărbătorim România

Klaus Iohannis: Sărbătorind Academia, la a 150-a aniversare, sărbătorim România

Președintele Klaus Iohannis a transmis, luni, că prin sărbătorirea a celei de-a 150-a aniversare a Academiei Române sărbătorim, de fapt, România.

Președintele a mai precizat că Academia Română, una dintre „cheile de boltă” care a dus la occidentalizarea societății române.

Cu ocazia celor 150 de ani de la înființarea Academiei Române, are loc o sesiune solemnă, la care vor rosti alocuţiuni preşedintele Klaus Iohannis, principesa Margareta, Custodele Coroanei Române, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, patriarhul BOR, Daniel, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, potrivit Agerpres.

Din partea academiilor europene vor transmite mesaje acad. Günter Stock – preşedintele ALLEA – Federaţia Academiilor Naţionale din Europa, acad. Thierry de Montbrial – membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Franţa, acad. Gheorghe Duca – preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române. 

În context aniversar va fi dezvelită placa jubiliară „Academia Română – 150 de ani în serviciul Naţiunii Române" şi va fi vernisată expoziţia "Artişti plastici, membri ai Academiei Române". Ziua festivă se va încheia la Ateneul Român, unde, începând cu ora 17,00, va avea loc Gala aniversară, care va fi deschisă de preşedintele Academiei Române, acad. Ionel-Valentin Vlad. Cu acest prilej, va fi proiectat un film documentar dedicat istoriei Academiei Române, iar Filarmonica "George Enescu" va susţine un concert extraordinar. După concert, în foaierul Ateneului Român va fi prezentată expoziţia "Un secol şi jumătate de viaţă academică în România". 

Marţi, principesa Margareta va oferi un dejun oficial în onoarea membrilor Academiei Române şi invitaţilor din străinătate. 

Fondată în 1866, iniţial sub numele de Societatea Literară Română, apoi de Societatea Academică Română, instituţia, definită drept cel mai înalt for de cultură şi ştiinţă românesc, primeşte, în martie 1879, titulatura de Academia Română. 

Simbol al spiritualităţii naţionale încă de la înfiinţarea sa, la foarte scurtă vreme după Unirea Principatelor Române, Academia Română se afirmă şi continuă să se definească drept nucleul intelectualităţii româneşti. Membrii săi sunt personalităţi ştiinţifice recunoscute şi apreciate naţional şi internaţional, cu o deosebită expertiză în domenii dintre cele mai diverse, de la istorie, filosofie şi lingvistică, până la fizică nucleară, chimie, biologie macro şi microcelulară, geologie şi geodinamică sau agricultură. 

Conform statutului său, Academia Română funcţionează acum pe trei coordonate, ca for de consacrare şi de recunoaştere a meritelor deosebite ale oamenilor de ştiinţă, de cultură şi de litere din ţară; cel mai important pilon al cercetării fundamentale din România, activând deopotrivă în cercetarea aplicată şi participant activ în viaţa societăţii româneşti, afirmându-şi punctul de vedere în probleme importante pentru ţară, cum sunt învăţământul, patrimoniul naţional, identitatea românească, integrarea europeană, calitatea vieţii cetăţenilor. 

În prezent, Academia Română are 84 de membri titulari, 76 de membri corespondenţi, 45 de membri de onoare dintre care şase sunt din străinătate. 

După un secol şi jumătate de activitate neîntreruptă, Academia Română îşi reafirmă misiunea de a servi interesele naţiunii române şi îşi propune să fie un corect mediator între tendinţele globalizării, integrării şi mondializării şi păstrarea identităţii culturale naţionale, se arată în comunicat.

Cele mai citite

ONV LAW își extinde echipa de avocați și își mărește portofoliul de proiecte cu 20%, în primele 3 luni ale anului

ONV LAW, una dintre cele mai dinamice case de avocatură din România, își extinde echipa cu 6 noi avocați, ca urmare a creșterii portofoliului de...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă