10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportKlaus Iohannis explică de ce a amânat vizita în Republica Moldova

Klaus Iohannis explică de ce a amânat vizita în Republica Moldova

Președintele Klaus Iohannis a discutat, luni, la telefon cu Președintele Republicii Moldova,Nicolae Timofti, și au decis ca vizita de stat, programată inițial pentru 22-23 ianuarie, să se amâne.

Convorbirea telefonică între președintele României, Klaus Iohannis, și Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti s-a realizat la inițiativa înaltului demnitar de la Chișinău, dialogul fiind dedicat unei analize a contextului politic postelectoral din Republica Moldova și negocierilor în vederea alcătuirii unui nou guvern.

”Președintele Iohannis i-a mulțumit lui Timofti pentru prezentarea circumstanțelor politice actuale și și-a exprimat din nou speranța că un guvern puternic, reprezentativ și cu o agendă europeană fermă va putea fi votat în cel mai scurt timp de către noul Parlament de la Chișinău”, a precizat Administrația Prezidențială.

În final, s-a convenit ca vizita de stat la Chișinău a președintelui Klaus Iohannis să aibă loc în perioada imediat următoare instalării noului guvern.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă