19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportKlaus Iohannis o critică pe Monica Macovei. De ce o acuză șeful...

Klaus Iohannis o critică pe Monica Macovei. De ce o acuză șeful statului pe europarlamentară

Klaus Iohannis o acuză pe europarlamentara Monica Macovei de traseism politic în noua lui carte ”Primul pas”, potrivit Mediafax

De asemenea, președintele notează că Macovei prin tipul de discurs abordat încearcă să imite stilul în forță al fostului președinte Traian Băsescu.

”În programul meu, mi-am asumat şi această poziţie, care afirmă explicit lupta împotriva corupţiei şi apărarea statului de drept, însă discursul justiţiar al doamnei Macovei va aduna întotdeauna un număr de voturi, indiferent dacă mainstream-ul este sau nu anticorupţie. Şi asta pentru simplul fapt că discursurile apăsat justiţiare atrag întotdeauna. Impresia mea a fost că votanţii care au susţinut-o cu fervoare, de la bun început, se săturaseră de stilul Ponta, erau exasperaţi de stilul Băsescu şi mulţi au vrut să se meargă mai departe cu pedepsirea vinovaţilor, cu întărirea statului de drept. Monica Macovei abordând acest discurs virulent justiţiar, antihoţi, antisistem, anticorupţie, în campania electorală, a încercat, mai mult sau mai puţin conştient, să imite stilul în forţă al lui Traian Băsescu”, scrie şeful statului.

Președintele a scris că întreaga candidatură a Monicăi Macovei la prezidențiale i s-a părut ”discutabilă”. 

”La început, Monica Macovei m-a atacat. Ea a crezut sincer că are şanse să ajungă în al doilea tur şi cred că realmente nu a interesat-o candidatura mea. Probabil că cineva i-a spus că ar fi bine să mă atace, dar nu acest aspect ar fi fost chestionabil. În cazul candidaturii dumneaei, cred că problema a constat în tacticile pe care le-a pus la lucru pentru a se profila ca independentă. Dacă şi-ar fi dat demisia din partid şi ar fi candidat independent sau susţinută altcumva, ar fi fost un lucru onorabil, căruia nu i s-ar fi putut reproşa foarte multe în cele din urmă. Însă pentru că a candidat câtă vreme era încă membru PDL, cu toate că PDL a avut altă propunere pentru prezidențiale, întreaga candidatură mi s‑a părut foarte discutabilă”, arată Iohannis în carte.

Klaus Iohannis a precizat că și Macovei a practicat o formă de traseism politic, ”ceva mai atenuantă”, întrucât a insistat pe statura ei de candidat independent politic în timp ce cariera ei în politică a avut loc în cadrul PDL. 

”Nu am aprecieri pozitive pentru o astfel de tactică. Doamna Macovei fusese aleasă în mai, cu câteva luni înainte, ca europarlamentar pe listele PDL, aşa încât această situaţie mă conduce la concluzia că politicienii, mai ales aceia care vor să iasă în evidenţă, au o problemă în a înţelege ce înseamnă să faci parte dintr-un partid. Numai la noi alegătorii premiază acest tip de atitudine. În altă parte, electoratul sancţionează o asemenea conduită întrucât, prin astfel de gesturi, dovedeşti că eşti incapabil să joci in echipă. Desigur, juridic se poate reglementa şi această relaţie de fidelitate dintre un partid şi membrii lui, însă deocamdată nu a existat voinţa politică pentru o astfel de procedură. Monica Macovei a insistat pe statura ei independentă politic, cu toate că întreaga sa carieră politică evoluase în cadrul unui mare partid politic, PDL, formaţiune de care s-a despărţit subit, cu foarte puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale. Or, eu calific acest gest ca fiind tot o formă de traseism, e drept, ceva mai atenuată”, a conchis președintele. 

Cartea preşedintelui României ”Primul pas” are aproape 300 de pagini şi apare săptămâna viitoare la Editura Curtea Veche.

Volumul “Primul pas” reprezintă o continuare a cărții “Pas cu pas”, publicată în 2014, și va fi lansată în 23 mai, la ediţia de anul acesta a Târgului Internaţional Bookfest, care va avea loc la Romexpo.

Cele mai citite

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...
Ultima oră
Pe aceeași temă