20.5 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSportKlaus Iohannis: Este necesară o întărire a Flancului Estic al Alianței cu...

Klaus Iohannis: Este necesară o întărire a Flancului Estic al Alianței cu o prezenţă avansată robustă, credibilă, de descurajare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, în cadrul conferinței „Romania's Security Leadership in South Eastern Europe", care are loc la Palatul Cotroceni, că este necesară o întărire a Flancului Estic al Alianței cu o prezenţă avansată robustă, credibilă, de descurajare, în mod echilibrat, pe tot acest flanc.

Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre necesitatea aliaților de a păstra și întări ceea ce s-a câștigat deja, la nivel european, din puncti de vedere a apărării colective și a spațiului de securitate, libertate și justiție. Cu toate acestea, el a atras atenția că realizările „trebuie ajustate și adaptate în fața provocărilor politice, economice și de securitate curente”, precizând că România este situată în apropierea zonelor „care generează cele mai importante provocări de securitate la nivel european: Rusia și gruparea Stat Islamic (SI).

Este vorba, pe de o parte, de punerea la îndoială, de către Federația Rusă, a principiilor și mecanismelor de asigurare a stabilității la nivel european, fie în formule de tip hard security, prin folosirea forţei armate cu încălcarea dreptului internaţional, fie prin formule ale războiului hibrid, inclusiv prin ameninţări directe sau propagandă media, cum am văzut recent. Pe de altă parte, este vorba de accentuarea instabilității din regiunea Orientului Mijlociu, inclusiv prin apariția unor noi forme de radicalism și extremism terorist, așa cum este cazul Daesh”, a spus președintele.

Astfel, șeful statului a vorbit despre obligația României „de a păstra echilibrul strategic într-o zonă de interferență a unor complexe de securitate regionale, dar și de a contribui la consolidarea procesului de europenizare”, așa cum se precizează și în noua Strategie Națională de Apărare, aprobată de Parlamentul României anul trecut.

Atât în problematica regiunii Sud-Est Europene și Balcanice, cât și în cea a Regiunii Extinse a Mării Negre, România a acumulat o experiență majoră, pe care acum o pune la dispoziția aliaților și partenerilor săi, în baza simplei premise că niciun stat nu mai poate să-și asigure securitatea în mod individual. Principala modalitate prin care am ales să ne pregătim la nivel național, în fața noilor provocări de securitate europene și regionale, a fost aceea de a relansa, într-o manieră cuprinzătoare și robustă, analiza și planificarea strategică. În ultimul an și jumătate, România are o nouă Strategie Națională de Apărare, o nouă Cartă Albă a Apărării și o nouă Lege pentru planificarea apărării, adaptată noului context internațional și planificării apărării colective la nivelul NATO. De câteva zile avem și o nouă Strategie Militară. În plus, am reușit să atingem foarte rapid un larg consens politic la nivel național, astfel încât să alocăm 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare pentru cel puțin perioada 2017-2027”, a adăugat Klaus Iohannis.

Totodată, el precizat că este necesară o întărire a Flancului Estic al Alianței cu o prezenţă avansată robustă, credibilă, de descurajare, în mod echilibrat, pe tot acest Flanc.

Am spus-o deja cu mai multe ocazii: este necesară o întărire a Flancului Estic al Alianței cu o prezenţă avansată robustă, credibilă, de descurajare, în mod echilibrat, pe tot acest Flanc. Nu trebuie să existe nicio competiţie pentru mai multă prezenţă Aliată pentru unii dintre noi, uneori chiar în detrimentul altora. De fapt, nu suntem, în mod real, într-o astfel de concurenţă. Pentru toate statele Flancului Estic este vitală, din punctul de vedere al securității, această întărire echilibrată. Altfel, riscăm să ne creăm noi înşine vulnerabilităţi suplimentare. Este adevărat, fără îndoială, că trăsăturile și caracterul riscurilor și amenințărilor variază de la o zonă la alta. Dar este la fel de adevărat, și doresc să subliniez acest lucru, că natura și sursa amenințării sunt aceleași pe întregul Flanc Estic, cel puțin la acest moment. De aceea, este important să nu pierdem perspectiva strategică. Trebuie să avem o viziune de ansamblu la nivel colectiv, Aliat. Suntem, cred, cu toții de acord că trebuie să regândim apărarea colectivă și să recalibrăm apărarea și descurajarea, prin respectarea principiului „28 pentru 28” și a celui privind abordarea de tip „360 de grade”, în noul context de securitate”, a spus președintele Klaus Iohannis.

La eveniment participă și ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu.

„La 26 de ani de la căderea comunismului, România a devenit un aliat al Statelor Unite și un jucător strategic în Europa, fiind situată pe fancul de est al Alianței Nord-Atlantice. Viitorul frontierei Europei de sud-est depinde mai mult ca niciodată de o alianță româno-americană solidă”, precizează Centrul European de Analiză Politică.

Conferința vizează discuții pe tema provocărilor pe care NATO le are de înfruntat, în contextul amenințărilor Rusiei, politicile pe care România trebuie să le implementeze, pentru sporirea securității, cum pot SUA și România să lucreze cât mai eficient, pentru a continua să asigure stabilitatea în regiune.

Cele mai citite

Johnny Wactor a murit după ce a încercat să oprească un jaf. Actorul din “General Hospital” a fost împușcat

Veste șocantă din lumea actoricească. Johnny Wactor, actorul celebru din "General Hospital", a murit în timp ce încerca să oprească un jaf. Se pare...

Machiaj expres: transformă-ți lookul cu o rutină de doar 10 minute

În lumea noastră modernă, suntem adesea presate de timp, dar ne dorim în același timp să arătăm îngrijite în fiecare zi. Ca să poţi...

Melodia interzisă de festivalul Oktoberfest

Decizia organizatorilor Oktoberfest din München de a interzice difuzarea hitului "L'Amour Toujours" în cadrul celebrului festival al berii a venit ca răspuns la o...
Ultima oră
Pe aceeași temă