9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportLegea salarizării unitare. Salariul Patriarhului Daniel va fi egal cu cel al...

Legea salarizării unitare. Salariul Patriarhului Daniel va fi egal cu cel al șefului Senatului

Patriarhul României va avea un salariu de 16.675 lei/brut, similar cu sumele încasate de președintele Senatului și de cel al Camerei Deputaților. Totodată, un şef de cult, fie că este mitropolit, episcop sau şef rabin, va avea salariu de ministru, potrivit proiectului Legii salarizării unitare, informează Mediafax.

Astfel, Patriarhul României va avea un salariu asimilat funcţiei de şef al Senatului sau Camerei Deputaţilor. Potrivit proiectului, acesta are un coeficient de 11,5, ceea ce înseamnă, înmulţit cu salariul minim pe economie, un venit de 16.675 lei/ brut.

Arhiepiscopul major, mitropolitul Bisericii Ortodoxe sau al Bisericii Romano-Catolice vor avea salarii asimilate secretarilor şi al chestorilor Senatului şi ai Camerei Deputaţilor, ceea ce înseamnă, la un coeficient de 10,5 cât este prevăzut, un venit brut lunar de 15.225 de lei.

Totodată, mitropolitul, episcopul, muftiul sau şef rabin vor avea un venit lunar asemănător cu cel al arhiepiscopului major, salariul lor fiind calculat la nivel de ministru, adică un coeficient de 10,5.

Tot legat de culte, un stareţ va avea venitul unui profesor cu studii superioare, cu grad didactic II şi vechime în învăţământ între unu şi cinci ani. „Personalul din conducerea cultelor asimilat celui încadrat pe funcţii de demnitate publică beneficiază de o indemnizaţie lunară, în cuantum de 65% din indemnizaţiile stabilite potrivit legii pentru funcţiile de demnitate publică, conform asimilărilor. Indemnizaţia lunară este unica formă de remunerare pentru personalul respectiv şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor, care se determină în raport cu venitul salarial", se arată în proiect.

Proiectul Legii salarizării a fost semnat joi la Sinaia de liderii coaliţiei de guvernare şi a fost pus în dezbatere publică pentru o săptămână.


Pe aceeași temă:

 

 


Legea salarizării. Parlamentarii vor avea salariile mai mari decât cele anunțate săptămâna trecută de Olguța Vasilescu. Cât vor câștiga bugetarii obișnuiți 
Senatorii și deputații vor avea salarii de 13.050 de lei lunar, potrivit proiectului legii salarizării unitare, inițiat de PSD și ALDE. Suma este mai consistentă comparativ cu cea anunțată la finalul săptămânii trecute de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, de 11.600 de lei.

Sindicaliștii din administrația publică ar putea bloca activitatea primăriilor. Ei sunt nemulțumiți de Legea salarizării unitare 

Sindicaliștii din administrația publică ar putea bloca activitata primăriilor și ale oficiilor de colectare a taxelor, fiind nemulțumiți de proiectul Legii salarizării, care prevede majorări semnificative de salarii doar pentru aleși, nu și pentru funcționarii de rang mediu.



Șeful PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că proiectul Legii salarizării va fi depus la Parlament în maximum 10 zile: Hai să citim toți legea, să vorbim toți aceeași limbă. E important ca și cei din societate să poată studia actul normativ


 

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă