19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportLiberalii au pus tunurile pe PSD

Liberalii au pus tunurile pe PSD

Dacă în urmă cu șase ­luni aveau doar cuvinte de laudă la adresa social-democraților, liberalii își atacă acum foștii parteneri din toate pozițiile: îi cataloghează ca fiind „bandiți“ și îi acuză că duc o campanie „opulentă și sfidătoare“, finanțată din surse nu tocmai curate.

Dincolo de declarații, liberalii încearcă, însă, să-i lovească pe pesediști și la funcții. Ieri, de pildă, în colaborare cu reprezentanții PDL din Consiliul General al Municipiului București (CGMB), libe­ralii au încercat să-i schimbe din funcție pe viceprimarii generali ai PSD, Dan Darabont și Marcel Nicolaescu. Locurile ocupate de aceștia ar fi trebuit să fie preluate de Cornel Pieptea (PNL) și Romeo Raicu (PDL), dar planurile opoziției au eșuat, în condițiile în care PSD a primit și voturile consilierilor PP-DD. Încercarea PNL-PDL de a-i schimba din funcție pe viceprimarii PSD vine în contextul în care Marcel Nicolaescu a trecut recent de la PNL la PSD. Potrivit primarului sectorului 5, Marian Vanghelie, citat de HotNews, vor urma și alte plecări din rândul consilierilor opoziției.

PSD, acuzat de aroganță și dispreț față de electorat

Și liderii liberali mai puțin vizibili de obicei sunt aruncați în această perioadă în războiul declarațiilor. Ieri a venit rândul lui Dan Motreanu, vicepreședinte exe­cutiv cu atribuții de coordonare a rețelei electorale, care l-a acuzat pe Victor Ponta că își face „publicitate electorală deșănțată“ și cheltuie ­milioane de euro pentru a se promova, încă de pe acum, drept candidat la președinție. „Oriunde te uiţi în ţară, nu există intersecţie sau stradă mai mare care să nu aibă un afiş uriaş, un banner sau un mesh cu proaspătul premier-candidat la Preşedinţie. (…) Cetăţenii României trebuie să ştie că publicitatea electorală sfidătoare, ca şi cantitate şi costuri, pe care PSD o face în aceste zile costă mai mult decât banii alocați pentru limitarea efectelor calamităților din Teleorman“, a precizat Motreanu.

La rândul său, liderul PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a comparat, într-o conferință de presă, sintagma „USL trăiește!“ de pe afișele alianței PSD+UNPR+PC cu „scenariile ote­viste cu Elodia“. Atacurile eșalonului secund vin la doar o zi după ce președintele PNL, Crin Antonescu, nu s-a ferit să-i adreseze fostului său partener de șefie a USL apelativul „bandit“. „Dacă am spus la Ploieşti că o să-l regrete pe Băsescu, ei au răstălmăcit azi spunând că am să fiu mai rău decât Băsescu. Doamne fereşte, eu sunt un om bun. Dar el (Ponta – n.r.) o să-l regrete pe Băsescu, pentru că eu nu fac cârdăşie şi pact de coabitare cu bandiții“, a declarat Antonescu, la Delegația Permanentă a PNL Hunedoara.   

Cele mai citite

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...

Șeful armatei estone vrea dublarea bugetului apărării de 3% din PIB

Comandantul armatei estone, generalul Martin Herem, a susţinut joi că ţara sa, ce deja are un buget al apărării de circa 3% din PIB,...
Ultima oră
Pe aceeași temă