15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportLiderii PSD, UNPR şi ALDE au decis să NU depună moţiune de...

Liderii PSD, UNPR şi ALDE au decis să NU depună moţiune de cenzură

Liderii PSD, UNPR şi ALDE au decis, joi, să nu depună moţiune de cenzură, a anunţat preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea. 

"Am avut astăzi o întâlnire în conducerea alianţei privind oportunitatea depunerii unei moţiuni e cenzură. Din analiza noastră a reieşit că, într-adevăr, o moţiune de cenzură dacă ar trece, ceea ce este foarte posibil, ne duce la alegeri anticipate, care s-ar putea desfăşura în octombrie pentru că aproape sigur preşedintele Iohannis nu va desemna un candidat de prim ministru dintre persoanele pe care noi le putem propune. Deocamdată nu vom face acest gest în aceste zile, în schimb rămâne monitorizarea permanentă pe guvern şi nu este exclus ca, dacă apare un derapaj serios, un derapaj puternic, să nu mai avem această rezervă generată de anticipate – care ar fi mai devreme cu o lună decât cele la termen – şi vom putea depune acea moţiune de cenzură", a argumentat Dragnea, după o întâlnire PSD-UNPR-ALDE la sediul central al social-democraţilor, transmite Agerpres. 

Co-preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a subliniat că s-au adus în cadrul întâlnirii, din partea ALDE şi UNPR, mai multe argumente în favoarea depunerii unei moţiuni de cenzură, un motiv fiind "performanţa catastrofală'' a Executivului şi faptul că, depăşindu-şi practic mandatul de guvern de tranziţie până la viitoarele alegeri, ''s-a apucat să legifereze în domenii importante, intervenind pe ordonanţe de urgenţă, care au depăşit practic limitele pe care în mod normal ar fi trebuie să şi le asume". 

"Din motivele expuse şi de domnul preşedinte Dragnea am luat această hotărâre. Nu dorim să lăsăm impresia că vrem să forţăm preluarea puterii pe final de mandat al Parlamentului, un Parlament care sigur că are o credibilitate erodată. Vrem ca, dacă ajungem să facem majoritate şi guvernul, acest lucru să se bazeze pe voturile, pe opţiunea cetăţenilor, după alegeri. Vom fi obligaţi de acum înainte să supraveghem mult mai atent acţiunile guvernului. La Parlament, după cum ştiţi, am primit proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare. Vom face o analiză foarte atentă a temelor şi vom restrânge, aş spune la maximum, posiblitatea Guvernului de a legifera prin ordonanţe pe perioada vacanţei, pentru că, din moment ce performanţa a fost atât de proastă, şi aprecierile din rândul populaţiei ne indică clar că nu este un guvern care să se bucure de încredere, nu putem să-i dăm mână liberă să legifereze aşa cum ar face un guvern normal în această perioadă prin ordonanţe", a detaliat preşedintele Senatului. 

În opinia sa, Executivul ar putea să înceapă elaborarea bugetului pentru 2017. "Şi avertizez să facă în prealabil o consultare cu partidele şi să nu trimită bugetul la Parlament, aşa ar fi corect. Sigur că noi am putea obţine majoritatea, dar aceasta ar fi procedura corectă pentru un guvern tehnocrat", a adăugat Tăriceanu.

Cele mai citite

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă