16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportLiviu Dragnea, despre Legea salarizării unitare: Dorim ca până la 1 iulie...

Liviu Dragnea, despre Legea salarizării unitare: Dorim ca până la 1 iulie să fie adoptată

Șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că Legea salarizării unitare ar putea fi adoptată până la 1 iulie, informează Agerpres.

„Legea salarizării va fi finalizată și va fi aprobată. Este o lege care va pune ordine în sistem și prin care se măresc salariile. Sunt unii care vor să li se mărească și mai mult. Sau sunt unii care spun, nu neapărat îi condamn, domne, mi-ai mărit mie dar de ce i-ai mărit lu' ăla mai mult decât mie? Nu e o lege ușoară dar va fi dusă la capăt, cu discuții, se continuă discuțiile, se analizează toate amendamentele, dar în final se va adopta. Eu, așa cum am convenit, dorim ca până pe 1 iulie să fie adoptată legea. Și sunt toate șansele. Adică nu văd de ce nu s-ar adopta", a spus Liviu Dragnea.

Comisia juridică din Senat a dat, luni, un aviz favorabil cu amendamente proiectului legii salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...

România, țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a patra lună consecutiv

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând,...
Ultima oră
Pe aceeași temă