15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportLiviu Dragnea, despre vizita în SUA: Camera Deputaţilor va suporta costul deplasării...

Liviu Dragnea, despre vizita în SUA: Camera Deputaţilor va suporta costul deplasării la învestirea preşedintelui Trump

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că participarea sa la ceremonia de învestire a preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, va fi plătită de acest for legislativ, adăugând că nu înţelege de ce opinia publică s-a arătat supărată şi jignită de această vizită.

Totodată, întrebat dacă costurile legate de deplasarea sa în SUA vor fi acoperite de Camera Deputaţilor, Dragnea a răspuns: ”Da, mi s-a spus că da, că se poate, că asta este practica”. 

Având în vedere precizările preşedintelui Klaus Iohannis, potrivit cărora statul român va fi reprezentat oficial doar de ambasadorul George Maior, preşedintele Camerei Deputaţilor a replicat că va reprezenta pe cine nu se va supăra.

”Reprezint pe cine trebuie ca să nu se supere cine nu trebuie. Deci să mi se spună, numai să nu fie supărare. Am primit şi viză, mi se dă voie să plec din ţară, cu toată supărarea. Particip la toate întâlnirile stabilite în aceste zile, nişte întâlniri foarte importante, o să încerc să fiu mut. Dacă nu o să-mi iasă, poate o să scot vreo vorbă”, a adăugat Dragnea.

Dragnea a refuzat să spună dacă invitaţia primită este una în nume personal, el precizând doar că aceasta a venit din partea ”comitetului de organizare” a acestui eveniment, prin vicepreşedintele acestuia.

”Nu înţeleg de ce-i atâta supărare”, a concluzionat liderul PSD.

România va fi reprezentată la ceremonia de învestire a lui Donald Trump, conform practicii SUA privind ceremoniile de inaugurare a noilor preşedinţi, de către ambasadorul George Maior, a transmis luni Preşedinţia după ce premierul şi şeful Camerei Deputaţilor au confirmat participarea.

Pe 20 ianuarie 2017, cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, va depune jurământul în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Washington, pe treptele Capitoliului.


Citește și: Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, invitați la ceremonia de învestire a lui Trump de un om de afaceri acuzat de corupție. Președinție: Șeful PSD nu poate reprezenta statul. România va fi reprezentată de ambasadorul în SUA


Citește și: Sorin Grindeanu, despre invitația de a lua parte la ceremonia de învestire a lui Donald Trump: Este posibil să merg la Washington


Citește și: Reacția Administrației Prezidențiale, după invitația primită de Grindeanu și Dragnea privind participarea la ceremonia de învestire a lui Donald Trump: Șefii misiunilor diplomatice acreditați la Washington sunt singurii care îi reprezintă oficial pe șefii de stat și guvernele lor

 

Cele mai citite

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...
Ultima oră
Pe aceeași temă