9.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSportMarcel Ciolacu, liderul deputaților PSD: Nu cred că vom depune săptămâna aceasta...

Marcel Ciolacu, liderul deputaților PSD: Nu cred că vom depune săptămâna aceasta proiectul legii salarizării în Parlament, nu avem un orizont de timp

Liderul deputaţilor PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi, la finalul şedinţei grupului deputaţilor social-democraţi, că nu există un orizont de timp pentru depunerea la Parlament a proiectului legii salarizării unitare, fiind foarte puţin probabil ca acest demers să fie făcut în cursul acestei săptămâni, informează News.ro.

Întrebat dacă s-au primit amendamente la proiectul legii salarizării unitare, Ciolacu a spus că s-a creat un mail special, iar mai mulţi social-democraţi au trimis propuneri în acest sens.

„Am creat un mail special, atât ministerul cât şi grupul PSD şi toate amendamentele merg pe mail atât la grup, cât şi la minister. Sunt destule. Eu vorbesc de PSD în momentul acesta”, a răspuns liderul deputaţilor PSD.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...

Avertismentul lui Norbert Wiener

Inteligența artificială a apărut pe o altă linie a abordării raționării decât cea moștenită din cultura clasică. Să amintim câteva momente de cotitură care...

Asistat de Xi Jinping, Putin se pregătește de un război lung cu Occidentul

Prezența unui civil în fruntea ministerului apărării din Federația Rusă și recenta modificare a legii învățământului din China, prin care elevii din gimnaziu vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă