13.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSportMesajul lui Klaus Iohannis pentru studenți: Vă asigur de sprijinul meu

Mesajul lui Klaus Iohannis pentru studenți: Vă asigur de sprijinul meu

Președintele Klaus Iohannis a transmis Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), care împlinește 15 ani de existență, că studenții beneficiază de sprijinul său pentru ”prioritizarea acestui sector, prea des invocat şi prea puţin sprijinit pentru importanţa sa imediată şi pe termen lung”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. 

Astfel, președintele i-a felicita pe studenții din cadrul ANOSR și a subliniat că studenții au participat activ la Revoluția din 1989, unii dintre ei devenind eroi sau martiri. 

„La 15 ani de existenţă instituţională a ANOSR şi la 20 de ani de la apariţia ideii de oficializare a unei federaţii naţionale reprezentative studenţeşti la nivel naţional, doresc să vă felicit pentru implicarea continuă şi susţinută, atât în reforma profundă a sistemului de învăţământ superior românesc, cât şi în transformarea democratică a societăţii în care trăim. Studenţii români au participat direct la Revoluţia din decembrie 1989, mulţi dintre ei devenind eroi sau martiri. Suflul mişcării studenţeşti autentice şi libere a reînviat în acele momente de criză profundă. În diferite forme de organizare, studenţii români au participat activ la tranziţia către o societate democratică, păstrând vie flacăra speranţei într-o societate mai bună, atât la nivelul întregii ţări, cât şi în fiecare centru universitar sau în fiecare universitate din România”, se arată în mesajul lui Klaus Iohannis. 

De asemenea, Iohannis a subliniat că ANOSR a dat dovadă de viziune, maturitate și forță de schimbare. 

”În curând vom celebra 100 de ani de unitate şi modernitate a statului român. De asemenea, în 2019 România îşi va asuma pentru prima dată Preşedinţia Consiliului European. Aceste două momente arată că destinul României moderne este direct, indisolubil legat de misiunea şi apartenenţa sa europeană. Faptul că această federaţie este membru cu drepturi depline în Organizaţia Europeană a Studenţilor constituie recunoaşterea independenţei, legitimităţii şi a reprezentativităţii ANOSR, păstrate de-a lungul întregii sale existenţe, precum şi o oportunitate de fructificare a potenţialului său în pregătirea evenimentelor din anul 2019. De asemenea, prin colaborarea continuă cu autorităţile publice din sfera educaţiei, precum şi cu ceilalţi actori din sistem, aţi demonstrat viziune, maturitate şi forţă de schimbare. Aceste calităţi sunt esenţiale în construirea unui sistem de învăţământ superior de calitate, care să faciliteze atingerea potenţialului maxim al fiecărui cetăţean român şi mai ales al tinerilor, indiferent de mediul de provenienţă sau de caracteristicile personale”, potrivit comunicatului citat. 

Klaus Iohannis le-a urat studenților să rămână la fel ” de motivaţi şi implicaţi în transformările necesare, pentru ca educaţia să reprezinte în mod real un pilon solid al României puternice”. 

”În acest mod, precum şi prin capacitatea de a face auzită vocea studenţilor români, contribuiți activ la dezvoltarea societății românești, prin creşterea calităţii şi relevanţei educaţiei. Îmi doresc să rămâneți în continuare la fel de motivaţi şi implicaţi în transformările necesare, pentru ca educaţia să reprezinte în mod real un pilon solid al României puternice. Vă asigur de sprijinul meu în demersurile pentru prioritizarea acestui sector, prea des invocat şi prea puţin sprijinit pentru importanţa sa imediată şi pe termen lung. În final, doresc să vă urez mulți ani de critică constructivă, implicare activă şi reprezentare a intereselor studenţilor români de toate vârstele”, a conchis Iohannis. 

Cele mai citite

ANRE: România poate avea până la 200.000 de prosumatori la finele anului

Aproximativ 200.000 de prosumatori vor fi la finalul acestui an dacă se menţine ritmul actual de creştere, de 4.000-5.000 de prosumatori pe lună, ceea...

VIDEO. Fermierii britanici protestează față de normele și acordurile comerciale post-Brexit

Londra a negociat "cele mai proaste acorduri comerciale din lume" după ieșirea Marii Britanii din UE, susține fondatorul organizației Save British Farming, potrivit Euronews. Fermierii...

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că „vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova...
Ultima oră
Pe aceeași temă