13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportMetrorex a primit din partea ISU 30 de amenzi totalizând 13.500 de...

Metrorex a primit din partea ISU 30 de amenzi totalizând 13.500 de lei

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dealul Spirii" București-Ilfov a aplicat S.C. METROREX S.A. 30 de sancțiuni contravenționale (6 amenzi și 24 de avertismente), în cuantum de 13.500 de lei, informează sâmbătă un comunicat al ISU.

Sancțiunile au fost decise după ce ISU a efectuat în perioada 7- 25 noiembrie o serie de controale, inclusiv inopinate, la rețeaua de transport cu metroul, care au vizat creșterea gradului de siguranță a călătorilor.

Pe timpul acestor controale au fost identificate o serie de neconformități, atât la nivelul stațiilor, în spațiile comune (peroane, pasaje), cât și la nivelul ieșirilor către suprateran.

Respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor a fost verificată și la spațiile comerciale închiriate din interiorul stațiilor de metrou, iar pentru neregulile identificate proprietarii acestora au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de 8.000 de lei.

Potrivit comunicatului, pe lângă acțiunile de control, inspectorii de prevenire au exercitat și atribuțiile de îndrumare care le revin, în sensul că au evidențiat unele deficiențe punctuale, pentru care conducerea S.C. METROREX S.A. a dispus măsuri urgente de soluționare, pe durata controlului.

Printre acestea se numără deblocarea unei căi de evacuare către exterior, obstrucționată din cauza depozitării unor materiale de construcții, îndepărtarea barelor metalice improvizate de la sistemul de trecere cu turnichete, îndepărtarea materialelor combustibile din camerele tehnice, introducerea dispozitivelor de autoînchidere a ușilor cu rol de securitate la incendiu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă