12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportMinisterul Mediului sesisează ÎCCJ în cazul Holzindustrie Schweighofer

Ministerul Mediului sesisează ÎCCJ în cazul Holzindustrie Schweighofer

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a sesizat Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în urma unui control la compania Holzindustrie Schweighofer, după ce a constatat nereguli printre care şi suspiciuni privind existența mai multor operatori economici care au furnizat lemn provenit din tăieri ilegale, relatează Mediafax

Ministra Mediului, Grațiela Gavrilescu a declanşat în perioada 7 mai- 12 iunie un control la atât la S.C. Holzindustrie Schweighofer S.R.L. Sebeș , S.C. Holzindustrie Schweighofer S.R.L Rădăuți, precum și la sediile sau punctele de lucru ale principalilor furnizori de materiale lemnoase către compania austriacă.

Citește și: VIDEO. Tăierile din Parcul Retezat. Cum au scăpat polițiștii care au refuzat să cheme ambulanța

“Scopul controalelor a fost verificarea respectării prevederilor legale referitoare la proveniența, transportul, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialelor lemnoase, inclusiv importul acestora”, se arată într-un comunicat de presă trimis de MMAP.

Potrivit sursei citate, din verificarea stocurilor fizice declarate și înregistrărilor contabile, s-au identificat o serie de nereguli, printre care şi: suspiciuni privind existența mai multor operatori economici care au furnizat material lemnos provenit din tăieri ilegale, inadvertențe privind modul de recepție și înregistrare a materialelor lemnoase; recepționarea de material lemnos fără a fi raportat în SUMAL; existența de material lemnos recepționat cu documente din care nu rezultă clar proveniența.

De asemenea, în uma controlului s-au constatat şi diferențe între cantitățile de masă lemnoasă înscrise în avizele de însoțire și cantitățile de masă lemnoasă recepționate şi raportarea în SUMAL, de către diverși agenți economici, a unor avize de însoțire fictive.

La începutul lunii mai, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, anunţa un control al Ministerului Mediului la compania Holzindustrie Schweighofer, prin care se urmărea legalitatea achiziţionării de către această societate de material lemnos tăiat din păduri.

Ea menţiona că, dacă se vor constata ilegalităţi, vor fi anunţate PICCJ şi toate instituţiile abilitate.

Citește și: Cum au dispărut pădurile: „Romsilva“ PSD-ului aproba, “Frasinul” tăia, buștenii ajungeau la austrieci

Pe de altă parte, reprezentanții Holzindustrie Schweighofer declarau că autorităţile competente verifică în mod regulat fabricile unității. Firma austriacă își exprima speranța că rezultatele controalelor vor combate “acuzele nedrepte” făcute de mai multe organizaţii neguvernamentale la adresa companiei.

”Fabricile Holzindustrie Schweighofer nu prelucrează lemn care nu este însoţit de documentele care atestă provenienţa legală şi după caz, originea”, subliniau reprezentanții Holzindustrie Schweighofer.

Compania austriacă Holzindustrie Schweighofer a anunţat,pe 23 iunie , că a primit confirmarea Certificatului PEFC™, certificare internaţională ce garantează că lemnul prelucrat sau achiziționat de Holzindustrie Schweighofer este lemn controlat, legal, din surse necontroversate.

Potrivit unui comunicat al companiei, certificatul primit confirmă că firma îndeplinește prevederile și directivele standardului PEFC, foarte strict în ceea ce privește verificarea provenienței lemnului.

“Concluzia auditării companiei contrazice acuzațiile exprimate de către o organizație de mediu”, se arată în comunicat.

Totodată, se menţionează că certificarea “Chain of Custody” a organizației PEFC™, recunoscută pe plan internațional, garantează faptul că lemnul prelucrat sau achiziționat de Holzindustrie Schweighofer este lemn controlat, legal, din surse necontroversate.

Citește și: Liderii PSD au “uitat” întâlnirile cu reprezentanţii Holzindustrie

“Pentru obținerea certificării, toate etapele lanțului de custodie trebuie să urmeze un ansamblu de reguli stricte – de la pădure, la fabrica de cherestea și până la produsul finit”, se arată în comunicatul din 23 iunie.

Firma sublinia că s-a supus din nou acestei verificări stricte prin auditori independenți, datorită faptului că organismul de certificare (Institutul de Cercetări Silvice Holzforschung Austria, Viena) a solicitat, în urma unui raport critic al unei organizații de mediu, un audit de urgență a tuturor locațiilor fabricilor de cherestea ale Holzindustrie Schweighofer din România.

“Rezultatul acestui audit special este disponibil acum în mod oficial și atestă faptul că Holzindustrie Schweighofer a respectat prevederile standardului PEFC CoC pentru achiziționarea masei lemnoase. Certificatul HFA-CoC-0018 a fost deci confirmat”, se mai arată în comunicat.

Proprietarul companiei, Gerald Schweighofer, susţine că rezultatul acestei auditări confirmă din nou îndeplinirea standardelor internaționale de către compania sa.

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă