6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportMiniştrii Educaţiei, sancționați cu 30% din salariu dacă nu prezintă rapoarte anuale

Miniştrii Educaţiei, sancționați cu 30% din salariu dacă nu prezintă rapoarte anuale

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, miercuri, o iniţiativă a deputatului liberal Raluca Turcan conform căreia căreia miniştrii Educaţiei vor fi sancţionaţi cu tăierea a 30% din salariu pe 6 luni dacă nu prezintă Parlamentului rapoartele privind starea învăţământului românesc până la 1 martie ale anului, anunță Mediafax.

Deputatul PNL Raluca Turcan a spus că, potrivit legii, miniştrii Educaţiei trebuie să prezinte anual Parlamentului rapoarte privind starea învăţământului, iar această prevedere nu a fost respectată de niciunul dintre miniştrii de resort. Funcţia de ministru al Educaţiei implică o responsabilitate ridicată pentru generaţile viitoare, prin urmare trebuie să-şi asume prevederile legii“, a spus Turcan.

Comisia de învăţământ a dat raport de respingere iniţiativei legislative, însă acest raport nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat. Senatul este for decizional pentru acest proiect de lege.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă