8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSportMinistrul Culturii cere demisia directorului Centrului Național al Cinematografiei

Ministrul Culturii cere demisia directorului Centrului Național al Cinematografiei

Ministrul Culturii cere demisia directorului Centrului Național al Cinematografiei, Anca Mitran, într-o scrisoare publicată pe site-ul ministerului, luni, câteva dintre motivele acestei solicitări fiind "blocajele interne", "lipsa de transparență" și "neregulile administrative" la Arhiva Națională de Filme.

"Cred că e imperios necesar ca, la conducerea Centrului Național al Cinematografiei (CNC), să se afle cât mai curând o persoană ale cărei acțiuni să demonstreze, concret, nu retoric, integritate, dorința de reformă și transparența decizională. Cu alte cuvinte, această instituție are nevoie în momentul de față de un profil de director general diferit de al dumneavoastră. Am avut discuții directe în acest sens. Cred, de aceea, că nu vă surprinde ceea ce va solicit public", îi scrie ministrul Culturii, Corina Șuteu, directorului CNC.

Agerpres transmite că solicitarea vine în contextul în care, de la 1 august, CNC are un nou Consiliu de Administrație ce și-a început mandatul luni. De asemenea, marți va avea loc o dezbatere referitor la propunerile de modificare a Legii Cinematografiei.

Ministrul Culturii consideră că reforma din domeniul cinematografiei ar trebui "accelerată". "Într-un context în care instituțiile dedicate domeniului cinematografic și legislația specifică se află într-un decalaj imens față de performanțele excepționale ale cineaștilor români contemporani, consider că reforma trebuie să fie accelerată și susținută fără întârziere de oameni de bună credință. Încercarea de dialog constructiv și propunerile de colaborare adresate dumneavoastră, de-a lungul timpului, au eșuat succesiv. Acțiunile dumneavoastră de până acum nu au fost de natură nici să susțină acest proces, nici să creeze vreo certitudine că demersurile ulterioare vor fi de natură să garanteze transformarea sistemului dintr-unul al micilor complicități într-unul bazat pe principii juste, menite să garanteze performanța", adaugă Corina Șuteu.

Pe lângă această cerere directă, ministrul Șuteu, va activa "de urgență" măsuri disciplinare și administrative ce privesc schimbarea directorului CNC.

 

Cele mai citite

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă