12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportMinistrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh: Nu am liniște până nu pun în...

Ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh: Nu am liniște până nu pun în aplicare toate proiectele. Sunt foarte multe de implementat, iar ritmul este alert

Ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremierul Sevil Shhaideh, susține că nu va avea liniște până când nu va pune în aplicare toate proiectele prevăzute în programul de guvernare, informează Mediafax.

Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a declarat vineri, la Târgoviște, că nu va avea liniște până când nu va pune în aplicare proiectele sale de la minister.

„Eu nu am liniște până nu le pun în aplicare, sincer să vă spun. Neliniștea mi-o creez singură pentru că sunt foarte multe măsuri de implementat și ritmul de lucru este alert”, a spus Sevil Shhaideh, răspunzând unei întrebări și anume dacă în contextul recentelor manifestări de stradă va avea liniște să pună în aplicare proiectele pregătite la minister.


Citește și:  Ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, despre regionalizare: Proiectul nu s-a oprit, dar este nevoie de revizuirea Constituției

Ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremierul Sevil Shhaideh, a precizat, vineri, că proiectul privind regionalizarea nu a fost abandonat, dar pentru implementarea lui este necesar ca mai întâi să se facă o revizuire a Constituției.


Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a participat, la Târgoviște, la o întâlnire cu primarii din județ cu care a discutat despre prioritățile Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

„Am prezentat autorităților locale și invitaților Consiliului Județean Dâmbovița prioritățile Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, ne referim în principal la elementele incluse în programul de guvernare, respectiv asigurarea pachetului de servicii minime obligatorii (…). Vorbim de PNDL, care va asigura finanțarea a 5.000 de obiective la nivel național, apă, canalizare, dispensare, 2.500 de grădinițe și 2.000 de școli care necesită autorizații de funcționare”, a spus Sevil Shhaideh.

Ministrul a felicitat autoritățile locale din județ pentru proiectele pregătite. „Discuțiile au fost destul de tehnice cu toți primarii (…) cu privire la indicatori, deja la etapizări sau fazări ale unor proiecte care sunt astăzi cu fonduri europene, dar care mai au nevoie fie de completări, fie de susțineri de proiecte complementare care vor fi finanțate prin PNDL. Felicit toate autoritățile locale că au determinare și sunt foarte muncitoare ca să depună proiecte și să atragă investiții în județul Dâmbovița. Eu nu pot să sper decât că acestea se vor realiza, mai ales că avem deja o lege a bugetului promulgată, termenul în care autoritățile pot depune solicitări este de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. Așteptăm toate autoritățile să vină cu proiecte mature, serioase, astfel încât să creștem gradul de civilizație din județul dumneavoastră”, a precizat vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

 

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă