13.5 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSportMinistrul Finanțelor: Legea dării în plată va fi modificată prin ordonanță de...

Ministrul Finanțelor: Legea dării în plată va fi modificată prin ordonanță de urgență

Legea dării în plată va fi modificată printr-o ordonanță de urgență, care urmărește să lămurească situația impozitelor de plată, la efectuarea transferului imobilului către bancă, a anunțat, sâmbătă, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu. Prevederile îi vor viza doar pe cei care au o sigură casă, în care locuiesc, informează News.ro.

“Legea dării în plată observăm că este incompletă, nu prevede prin ce mecanism, cu ce costuri se implementează darea în plată. Legea ar fi trebuit să cuprindă prevederi pentru toate operaţiunile legate de darea în plată, inclusiv pentru tranzacţia de final, să includă un articol care să aducă precizarea cuvenită”, a afirmat Dragu, prezentă la târgul „Banii Tăi Expo”, organizat de Bursa de Valori Bucureşti.

Deputatul PNL Daniel Zamfir, iniţiatorul Legii dării în plată, i-a cerut vineri ministrului de Finanţe să clarifice situaţia impozitării pentru darea în plată, astfel încât cei care renunţă la case să nu plătească impozitul la valoarea debitului restant.

„Am înţeles din discuţiile cu Asociaţia Utilizatorilor de Servicii Financiare (AURSF) că este o scăpare, o eroare în lege, pentru că ne-am pus şi noi întrebarea de ce nu precizează legea aşa ceva, de ce a vrut legiuitorul ca aceşti oameni care fac uz de legea dării în plată să plătească şi impozitul pe tranzacţii. Am înţeles că este o scăpare pur şi simplu a legii, nu s-au gândit şi la acest aspect”, a precizat Dragu.

Ea a subliniat că ministerul e dispus să ajute consumatorii, după ce aceştia au cerut sprijinul Finanţelor prin AURSF, însă doar pe cei care sunt „într-adevăr într-o situaţie dificilă”.

Astfel, ministerul va modifica Legea dării în plată printr-o ordonanţă de urgenţă în ceea ce priveşte impozitul achitat la tranzacţia de dare în plată, cu criterii specifice, care să vizeze doar persoanele care au o singură casă, cea în care şi locuiesc.

„Nu vrem să-i acoperim pe cei care au făcut speculaţii imobiliare. Principiul nostru este de a ajuta cazurile sociale şi în acest moment lucrăm alături de AURSF la creionarea acestor criterii astfel încât de data aceasta să avem un act legislativ complet”, a menţionat Dragu.

Finanţele vor lucra la ordonanţă în cursul lunii iunie astfel încât să intre în Guvern în iulie.

Dragu a declarat, luni, că nu este necesară modificarea legislaţiei pentru eliminarea impozitării transferului de proprietate în cadrul Legii dării în plată, deoarece legislaţia actuală este clară, iar parlamentarii au avut la dispoziţie un an pentru a stabili detaliile aplicării noului act normativ.

Săptămâna trecută, Ministerul Finanţelor a anunţat că impozitul aferent transferului de proprietate de la debitor către bancă în cazul dării în plată va fi calculat la valoarea declarată în actul de dare în plată, respectiv datoria pe care clientul o mai avea de achitat, cu tot cu accesorii, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal.

Ministerul a precizat că impozitul se plăteşte de către debitor. Potrivit unui exemplu, în cazul unui imobil dobândit în 2008 cu un debit pentru care se face darea în plată de 500.000 de lei (include datoriile din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare) şi cu o valoare minimă stabilită de Camerele notarilor publici de 400.000 de lei, valoarea la care se calculează impozitul pe venit este cea de 500.000 de lei. În această situaţie, impozitul se ridică la 7.000 de lei.

Anterior, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a solicitat Ministerului Finanţelor un punct de vedere privind obligaţia plăţii de către persoanele care dau băncii în plată un imobil a impozitului pentru tranzacţia prin care fac transferul de proprietate.

AURSF a cerut, în 9 mai, şi reducerea cu 90% a onorariilor practicate de notari pentru autentificarea contractelor de dare în plată,”, a menţionat Dragu.

Cele mai citite

Poşta Română a obţinut un profit de 12 milioane de lei în 2023

Poşta Română a obţinut un profit de 12 milioane de lei în 2023, iar cifra de afaceri a ajuns la 1,6 miliarde de lei,...

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...

De ce să măsori ingredientele cu un cântar de bucătărie? 3 motive

Utilizarea unui cântar de bucătărie poate părea un pas inutil pentru cei care sunt obișnuiți să măsoare ingredientele „după ochi”. Însă, când începi să...
Ultima oră
Pe aceeași temă