12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportMinistrul Fondurilor Europene, în vizită la Bruxelles

Ministrul Fondurilor Europene, în vizită la Bruxelles

Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, efectuează, luni,o vizită la Bruxelles, unde va discuta procesul de aprobare a programelor operaţionale care nu au fost încă avizate de Comisia Europeană, dar şi urgentarea măsurilor de verificare pe programele actuale, informează Mediafax.

Astfel, în cadrul discuțiilor cu oficialii europeni, subiectele abordate avizează accelerarea dialogului cu reprezentanții Comisiei Europene în vederea aprobării programelor operaționale aflate în negociere la nivelul Comisiei Europene – Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, gestionat de către Ministerul Fondurilor Europene MFE, dar și Programul Operațional Regional 2014-2020 și Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, respectiv de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

MFE precizează că o altă temă de discuție foarte importantă este cea legată de accelerarea procesului de acreditare a sistemului de implementare pentru perioada 2014-2020.

Pe agenda vizitei mai sunt prevăzute și discuții privind implementarea programelor operaționale finanțate de către Comisia Europeană în perioada 2007-2013, axate în principal pe adoptarea măsurilor necesare pentru urgentarea verificărilor suplimentare cerute de Comisia Europeană în vederea rambursării cheltuielilor solicitate în cazul unor programe operaționale, precum și pe sprijinirea unor măsuri alternative de creștere a absorbției fondurilor prin promovarea de proiecte retrospective și prin fazarea proiectelor cu risc de nefinalizare.

“Una dintre prioritățile mele este reprezentată de îmbunătățirea capacității instituționale necesare pentru a depăși în mod operativ blocajele inerente care apar în procesul de implementare a programelor operaționale, mai ales în contextul în care 2015 și 2016 reprezintă ani cruciali, atât pentru încheierea în condiții cât mai avantajoase pentru România a perioadei de programare 2007-2013, dar și pentru crearea unei contrucții solide în vederea îmbunătățirii capacității de absorbție în perioada 2014-2020”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, citat în comunicat.

Ministrul Fondurilor Europene va avea întâlniri cu Walter Deffaa, directorul general al Direcției Generale pentru Politică Regională și Urbană (DG Regio), cu Vittoria Alliatta di Villafranca, director al Direcției pentru Dezvoltarea Capacității Administrative și Europa de Sud-Est în cadrul DG Regio, și cu Franck Sebert, director al Direcției Audit din cadrul DG Regio.

Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...

Regele Charles își reia activitățile publice. “A înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotriva cancerului”, afirmă medicii

Regele Charles al Marii Britanii va reveni săptămâna viitoare la îndatoririle publice pentru prima dată de când a fost diagnosticat cu cancer. Acesta face...
Ultima oră
Pe aceeași temă