11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportMinistrul Justiției, Tudorel Toader: Guvernul a anunțat o serie de măsuri...

Ministrul Justiției, Tudorel Toader: Guvernul a anunțat o serie de măsuri consistente pentru eliminarea condițiilor precare din penitenciare. Așteptăm decizia Curții Europene

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, în cadrul Comisiei Juridice a Senatului, că Guvernul a anunțat măsuri consistente pentru eliminarea condițiilor precare din penitenciare. Toader a fost invitat la dezbatere de membrii comisiei pentru a da lămuriri cu privire la stadiul pachetului de legi din Justiţie.

"Ca ministru al Justiției declar că Guvernul a anunțat o serie de măsuri consistente pentru eliminarea condițiilor precare din penitenciare. Se modernizează o parte din penitenciare, altele se vor extinde, avem legea grațierii care se va discuta secvențial și avem legea recursului compensatoriu. În acest context, cu referire la legislație, la grațiere și la proiectul de lege cu care vom veni în câteva zile, rămânem în așteptarea deciziei Curții Europene, cu speranța că judecătorii europeni cunosc situația din România și ne înțeleg situația", a declarat Toader.

Cele mai citite

Fotografie emoționantă cu legenda Alain Delon. Cum arată actorul în vârstă de 88 de ani

Pe Instagram, Anouchka Delon a împărtășit o poză cu tatăl ei, Alain Delon, și a menționat că a făcut acest lucru cu consimțământul acestuia....

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...
Ultima oră
Pe aceeași temă