14.9 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSportMinistrul Justiției își asumă răspunderea pentru grațiere. Dragnea ia distanță de ordonanțele...

Ministrul Justiției își asumă răspunderea pentru grațiere. Dragnea ia distanță de ordonanțele pentru penali

În timp ce ministrul Justiției, Florin Iordache,  propune angajarea răspunderii Guvernului, Liviu Dragnea susține că nu știe ce conțin ordonanțele controversate. Declarațiile anterioare îl contrazic.

Guvernul PSD nu renunță la ordonanțele de urgență privind grațierea și modificarea Codului Penal. După consultările publice de astăzi, ministrul Justiţiei, Florin Iordache,  va anunţa în ce formă vor fi acestea adoptate: angajarea răspunderii,  ordonanţă de urgenţă sau lege. Florin Iordache a declarat că va anunţa personal decizia şi că, în ceea ce-l priveşte, ar prefera adoptarea acestora prin angajarea răspunderii Guvernului.

Proaspăta „independență” a fost validată și de o declarație oferită, în paralel, de președintele PSD, Liviu Dragnea. Acesta a declarat că a văzut proiectul ordonanței de urgență abia după ce s-a întors din vizita în Statele Unite și nu a înțeles exact la ce se referă. Dragnea a evitat să confirme dacă se ia în calcul angajarea răspunderii.

„Eu nu sunt la Guvern. Nu, vorbesc foarte serios. În subiectul ăsta trebuie să vorbiți cu Guvernul. Cu premierul și cu ministrul Justiției. Și eu m-am uitat cu foarte multă curiozitate, după ce m-am întors din America, n-am înțeles foarte mult, exact ce vor să facă, aștept și eu să văd totuși o linie clară. Nici nu am vorbit cu ei și nici nu vreau să vorbesc cu ei acest lucru”, a fost varianta lui Dragnea.

Dragnea atotștiutorul

Însă, tot comportamentul anterior sugerează altceva. În primul rând, Dragnea s-a autodesemnat garantul respectării programului de guvernare al PSD. Însă, nu a reacționat în niciun fel când ministrul Justiției, Florin Iordache, a afirmat că dezbaterea unei legi a grațierii ar fi „de bun augur”. De fapt, afirmația lui Iordache, făcută în ziua audierilor pentru instalarea Guvernului Grindeanu, era legată de o frază din programul de guvernare al PSD.

Potrivit acestui document, se va realiza o analiză la nivelul penitenciarelor ”care va viza elaborarea unui program de măsuri imediate de natură legislativă și administrativă”. Dacă grațierea încălca programul PSD, ”garantul” ar fi trebuit să se dezică de Iordache. Mai mult, la întoarcerea din Statele Unite, Dragnea afirma că știa de o săptămână-zece zile că Iohannis pregătește un referendum pe tema grațierii.

Afirmația a fost făcută pe 23 ianuarie și ea implică faptul că liderul PSD aflase de intenția lui Iohannis undeva în perioada 13-16 ianuarie. Ședința de guvern la care a participat președintele Iohannis, pentru a bloca aprobarea ordonanțelor, a avut loc pe 18 februarie. Or, dacă Dragnea știa de atunci că președintele pregătește un referendum pe tema grațierii, cum ar fi putut să nu știe de intenția guvernului pe care îl controlează de a emite două ordonanțe de urgență pe tema legislației penale?

Avocatul ordonanțelor

În plus, chiar dacă abia aterizase în România, liderul PSD părea că a văzut „linia clară” a ordonanțelor, pledând pentru acestea pe larg în două emisiuni televizate la Antena 3 și România TV.

El a insistat pe faptul că nu vor fi grațiate o serie de infracțiuni de corupție, oferind și detalii (dare de mită, luare de mită, trafic de influență). Desigur, Dragnea a omis grațierea pedepselor cu suspendare și a abuzului în serviciu, ambele în avantajul său personal, concluzionând că proiectul nu îi va salva pe corupți.

Mai mult, liderul PSD a dat repetate asigurări că violatorii, pedofilii și criminalii nu vor fi grațiați, deși, potrivit ordonanței, cei care au comis astfel de fapte și au peste 60 de ani beneficiază de înjumătățirea pedepsei, fără condiția recuperării prejudiciilor. Dragnea a susținut că prejudiciile se vor recupera în toate cazurile. El s-a lansat într-o disertație asupra legislației penale din alte țări și despre faptul că în România media pedepselor este mai mare ca în UE, pledând pentru măsuri administrative în locul închisorii.

Argumentele nu sunt neapărat greșite, însă arată o documentare a fenomenului și se suprapun cu unele dintre argumentele Ministerului Justiției.

De menționat că, timp de o aproape o săptămână, Dragnea a fost singurul comunicator pe tema grațierii. Ministrul Justiției, Florin Iordache, a tăcut între 21 ianuarie, când a anunțat că nu retrage ordonanțele, și 26 ianuarie, când a anunțat că pledează pentru angajarea răspunderii. În acest weekend, tactica s-a schimbat, iar Iordache a devenit, brusc, independent.  

Președintele PSD a uitat ce știa

„România liberă” vă prezintă declarațiile care arată că Liviu Dragnea era foarte bine documentat în legătură cu efectele grațierii.

„Știam, de exemplu, de acum o săptămână-zece zile, că președintele are de gând să anunțe organizarea unui referendum. Știam asta. Ăsta a și fost scenariul, de-aia a și făcut acel spectacol neconstituțional la Guvern, când s-a dus brusc peste prim-ministru pentru a crea foarte multă discuție și vizibilitate pe tema grațierii, pentru a putea spune în această seară că această temă a devenit de interes național.” (23 ianuarie)

„Guvernul nu a avut și nu are în intenție ca cele patru infracțiuni de corupție – darea de mită, luarea de mită, traficul de influență și cumpărarea de influență – să fie  grațiate. Tot ceea ce înseamnă prejudicii se vor recupera, deci alea nu sunt grațiate. Ideea că se dă o lege a grațierii pentru corupți pică. Ideea că se dă o lege a grațierii și nu vor mai da înapoi banii furați e o minciună.” (23 ianuarie)

“S-a spus că este o lege dată prin care corupții ar ieși din închisoare. Minciună. Cele patru fapte definite de Convenția Europeană, darea de mită, luarea de mită, traficul de influență, cumpărarea de influență, sunt trecute la excepții. Deci nu are efect legea asupra acestor fapte. Legea grațierii nu are efecte asupra lor. Toate infracțiunile cu violență, tâlhărie, furt, viol, pedofilie, crimă, omor, sunt vreo 50 de excepții. Nu ies acești oameni din închisoare.” (24 ianuarie)

”M-am uitat pe niște evidențe. În UE, media pe condamnați este de șapte-nouă luni. La noi media este de șapte ani. La noi s-a sărit peste măsurile administrative. Foarte multe fapte ale unui funcționar public, de exemplu, la noi nu sunt sancționate cu măsuri administrative, ci omul este trimis direct la închisoare.” (24 ianuarie)

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Ciolacu se întoarce cu blugi turcești în coaliție. Cracul mai scurt e pentru PNL

Ilustrație: Marian Avramescu Deoarece, indiferent cât de mult rahat de Buzău ești pregătit să mănânci și să oferi în super anul electoral în curs,...

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...

Israelul face un abuz grav asupra Associated Press: i-a închis transmisiunea în direct a acesteia pe tema evenimentelor din Fâşia Gaza

Associated Press a anunţat că oficiali israelieni au confiscat o cameră video şi echipament de emisie aparţinând agenţiei de presă şi au închis transmisiunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă