17.4 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSportMinistrul Muncii, Ana Costea, a demisionat

Ministrul Muncii, Ana Costea, a demisionat

Ministrul Muncii, Ana Costea, și-a prezentat joi demisia, după doar cinci luni, anunţă biroul de presă al Guvernului. 

Premierul Dacian Cioloș a acceptat demisia și a anunțat că în perioada imediat următoare îi va face preşedinte Klaus Iohannis o propunere pentru funcţia de ministru al Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Pe fondul revoltelor sindicatelor din cauza proiectului legii bugetarilor, ministrul Muncii a fost în ultimele zile în dezacord cu premierul Cioloş, ameninţând că îşi va depune mandatul dacă nu se va ţine cont de părerea sa, cu privire la proiectul de ordonanţă privind salarizările bugetarilor.

Într-un comunicat emis de minister după ce Ana Costea şi-a anunţat demisia, se arată că au fost elaborate cel puţin zece variante ale legii salarizării, iar o eventuală gestionare proastă a unui proiect nu ar fi reprezentat un motiv de remaniere.

„Doamna Ana Claudia Costea îşi exprimă speranţa că depunerea mandatului de ministru al Muncii va determina Guvernul să considere o prioritate elaborarea unui legislaţii nediscriminatorii şi corecte în domeniul salarizării", se arată în comunicat.

Guvernul a anunţat miercuri că a retras OUG privind salarizarea bugetarilor.Discuţiile pe legea salarizării vor continua în zilele următoare, "cu sau fără doamna Costea", a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, precizând că premierul i-a cerut ministrului Muncii lămuriri în legătură cu ameninţările privind demisia, fără a primi un răspuns clar.

Întrebat miercuri de jurnaliştii dacă afirmaţia făcută, marţi, de ministrul Muncii a fost un avertisment sau Ana Costea chiar şi-a depus demisia la cabinetul premierului, Dan Suciu a întârziat să răspundă, negând că ar avea informaţii despre existenţa unui act formal.

"Nu, nu ştiu de un act formal ca atare, nu am cunoştinţă de un act formal care să presupună un răspuns tranşant, de aceea am stat pe gânduri. Să depăşim momentul pentru că nu am elemente suplimentare de comunicat pe subiectul acesta, dar garantez că în zile imediat următoare vor urma mai multe clarificări, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

El a adăugat că discuţiile legate de legea salarizării vor continua în zilele următoare, pe alte baze. "Cu sau fără doamna Costea?", au întrebat jurnaliştii. "Cu sau fără doamna Costea", a răspuns Dan Suciu, citat de Mediafax.

Totodată, Dan Suciu a explicat că premierul a anunţat-o pe Ana Costea încă de luni că ordonanţa de urgenţă privind creşterile salariale nu va intra miercuri în discuţia Guvernului. De aceea, premierul a întrebat-o de ce a ameninţat că demisionează dacă actul normativ va intra în Guvern, dar Dacian Cioloş nu a primit vreun răspuns lămuritor de la Ana Costea.

Guvernul a retras OUG privind salarizarea bugetarilor, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, care a precizat că scopul Guvernului este să vină cu un proiect acceptat de partenerii sociali, în limitările fiscal-bugetare pentru 2016-2017.

Negocierile de marţi dintre sindicalişti şi ministrul Muncii, Ana Costea, au eşuat, oficialul guvernamental promiţându-le liderilor sindicali că va retrage OUG. Ministrul a ameninţat cu demisia în cazul în care nu se va ţine cont de punctul ei de vedere.

Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Cristos a înviat! Cîrstoiu, nu!

IlustrațieȘ Marian Avramescu Cristos a înviat! Despre Cîrstoiu, acum puțin timp, candidatul comun pentru funcția de primar general al Capitalei din partea coaliției formate...

Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs merg la Jocurile Olimpice! România are 82 de sportivi calificați la Paris

România și-a mărit numărul de sportivi care vor participa la Jocurile Olimpice, după ce perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat...
Ultima oră
Pe aceeași temă