10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportMinistrul propus al Mediului, Daniel Constantin: Problema cea mai mare a României...

Ministrul propus al Mediului, Daniel Constantin: Problema cea mai mare a României sunt deşeurile, pentru care nu există un plan național de gestionare

Ministrul propus al Mediului, Daniel Constantin, a primit, miercuri, avizul favorabil al comisiilor de specialitate din Parlament. La audieri, el a afirmat că cea mai mare problemă a României sunt deșeurile. Totodată, el consideră că în programa școlarî ar trebui inclusă colectarea selectivă a deșeurilor.

Daniel Constantin a precizat și că mari probleme din sector sunt reprezentate de procedurile de infringement.

„Trei proceduri de infringement declanşate pentru deşeuri, una pentru industrii mari, trei pentru diversitate, şi încă una pentru calitatea aerului. Acestea sunt cele opt proceduri care sunt în desfăşurare la Comisia Europeană şi riscăm să deschidă alte proceduri în luna februarie”, a precizat ministrul propus la Mediu.

În opinia sa, problema cea mai mare a României sunt deşeurile. „Domeniu în care riscă alt infringement, pentru că nu există un plan naţional de gestionare a deşeurilor”, a mai spus el.

Ministrul propus al Mediului a mai spus că ar trebui introdusă în programa şcolară colectarea selectivă a deşeurilor, pentru ca elevii să fie informaţi.

Deputatul PMP Corneliu Bichineţ i-a reproşat faptul că, pe vremea când a condus Ministerul Agriculturii, „a fost perioada invaziei lăcustelor, ciuma lui Caragea”. replica a venit de la vicepreşedintele Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor, Doina Pană: „Nu suntem la declaraţii politice, suntem la audierea unui ministru”.

După şedinţă, Daniel Constantin a spus că, în calitate de vicepremier, îl va sfătui pe Sorin Grindeanu în toate domeniile de activitate.

„Voi ajuta premierul în toate domeniile de activitate. Cu precădere mă va interesa să ne asigurăm că, pe zona de investiţii vom avea fonduri suficiente, vom avea peste 6% din PIB. Asta a fost, practic, principala componentă pe care noi am adresat-o electoratului. Am avut o creştere economică în 2016, dar ea e bazată pe consum. Dacă nu reuşim să ajungem cu nivelul de investiţii acolo unde trebuie, din păcate economia nu va rezista”, a spus, după şedinţă.


Fosta secretară de școală generală, propusă pentru Ministrul de Interne, a fost audiată cu ușile închise. În urmă cu câteva luni, Carmen Dan s-a certat cu Marian Godină, pe tema librăriilor din Teleorman


 Ministrul propus al Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu: Vreau ca România să devină cea mai importantă putere militară din sud-estul Europei


 Ministrul propus al Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu: Vreau să dezvolt o metodologie pentru concesionare, să deblocăm această situație


 Soţia unui supravieţuitor al tragediei Colectiv DEZMINTE afirmaţia ministrului propus Păstârnac privind sprijinul acordat victimelor: Decizia de a-l duce în Israel a fost a mea! Această individă nu a avut nicio legătură


 Măsuri anunțate de ministrul propus al Turismului: vacanțe gratis pentru bugetari și promovarea turismului religios


Ministrul propus al Afacerilor Europene, Ana Birchall: Prioritatea mea este asigurarea preşedinţiei UE de către această ţară atât de frumos numită grădina Maicii Domnului


Ministrul propus al Transporturilor, Răzvan Cuc: Nu promit niciun kilometru de autostradă


Ministrul propus al Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, după audierea în comisia de specialitate: Am primit aviz pozitiv. Mergem la treabă


Ministrul propus al Culturii și Identității Naționale, Ionuț Vulpescu: Bugetul ministerului se va dubla. Gigel Ştirbu (PNL): Sunteţi una dintre cele trei persoane care cât de cât înţelegeţi mecanismele din actualul guvern, vă felicit!


Ministrul propus al Apărării, Gabriel Leș: Este nevoie de înzestrarea armatei pentru proiectele majore. Vom achiziționa o nouă escadrilă


 Ministrul propus al Agriculturii, Petre Daea: Agricultura Țării Românești nu are nevoie de formalism. Sper ca mintea să mă ţină în stare să nu fac greşeli


 Marius Dunca, demis după tragedia de la Colectiv de Victor Ponta, a fost avizat de comisia de specialitate pentru Ministerul Tineretului: Am fost numit politic, am fost demis politic


 Ministrul propus al Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguța Vasilescu, întrebată care este numărul la care poate apela un copil care a fost abuzat: E ceva cu şase, însă nu-l știu exact


 Ministrul propus al Agriculturii, Petre Daea: Agricultura Țării Românești nu are nevoie de formalism. Sper ca mintea să mă ţină în stare să nu fac greşeli


Ministrul propus al Educației, Pavel Năstase, vrea ca orice contestație privind plagiatele să fie rezolvată la nivelul instituției: Plagiatul este un efect. Noi trebuie să luăm măsuri ca să dispară plagiatul


Andreea Păstârnac, propusă ca ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni: Israelul a ajutat la tratarea răniților de la Colectiv în urma eforturilor diplomatice pe care le-am făcut în urmă cu un an

 Ministrul propus al Justiției, Florin Iordache: Avem nevoie de legi bune. Voi propune revederea principalelor Codului penal şi a Codului de procedură penală


 Şerban Valeca, propus pentru funcția de ministru al Cercetării și Inovării: Ca primă măsură vom încerca, anual, să mărim bugetul Cercetării cu aproximativ 30%


 Ministrul propus al Finanţelor Publice, Viorel Ştefan: Mandatul meu nu este unul de invidiat. Pentru mine reprezintă o reală provocare


 

Cele mai citite

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Rusia susține că va avea “ținte legitime” în Polonia, dacă această țară va găzdui arme nucleare americane

"Instalațiile relevante" din Polonia vor deveni "ținte legitime" pentru Rusia, dacă această țară va primi pe teritoriul ei arme nucleare ale Statelor Unite. Acest avertisment...

Oferta lui Marcel Ciolacu pentru Piedone a picat: „Am încheiat orice dialog. Îi urez succes!”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone, cel care a spus în cursul...
Ultima oră
Pe aceeași temă