10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportMinistrul Tudorel Toader, după ce a decis să nu îi demită pe...

Ministrul Tudorel Toader, după ce a decis să nu îi demită pe Kovesi și Lazăr: Eu cred că am sprijinul parlamentarilor coaliției, al liderilor PSD și ALDE și al premierului. Eu reprezint cetățeanul și apăr statul de drept

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat, luni seara, într-o emisiune la România TV, că urmează programul de guvernare al coaliției PSD-ALDE și că „reprezintă cetățeanul și apără statul de drept și drepturile și interesele cetățenilor. În opinia sa, după prezentarea evaluării activității șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, și a procurorului general al României, Augustin Lazăr, beneficiază, în continuare, de sprijinul coaliției, deși a fost criticat de liderul social-democrat Liviu Dragnea, pentru că nu i-a demis pe cei doi procurori.

 

„Nu, nu știu dacă îl am sau nu îl am, cred că da. Eu cred că îl am și al parlamentarilor, și al liderilor celor două partide, și al premierului. Sigur, în condițiile în care nu voi mai avea acest sprijin, voi respecta decizia care va fi luată", a spus ministrul Tudorel Toader la România TV, întrebat cu privire la tensiunile provocate de deciziile de a nu cere revocarea șefilor Parchetului General și DNA.

Întrebat pe cine reprezintă în Guvernul Grindeanu, ministrul a spus că reprezintă cetățeanul.

„Reprezint cetățeanul și apăr statul de drept și apăr drepturile și interesele cetățenilor, drepturile lor fundamentale. Vă asigur că am programul pe masă de guvernare al PSD-ului. (…) Eu bifez toate elementele programului de guvernare de la Justiție, bună parte dintre ele le-am început, unele le-am și realizat și vă asigur că, dacă voi avea timpul necesar, le voi realiza absolut pe toate. Reprezint pe cei care m-au mandatat, care au avut încredere în mine și care mi-au încredințat acest portofoliu foarte sensibil (…). Nu am zis cei doi lideri, am zis alianța, nu liderii, nu sunt numai dânșii, alianța. (…) Din punctul meu de vedere, scrie acolo: modificarea Codului Penal în acord cu deciziile CCR. Asta am făcut, nici mai mult, nici mai puțin. E obiectiv din programul de guvernare, l-am îndeplinit, l-am bifat. Pe cine reprezint? Păi, reprezint un obiectiv din programul acela. (…) Eu, în opinia mea, îmi fac datoria mea onest, corect, în limitele legii, Constituției, și pun în aplicare programul de guvernare pe capitolul referitor la justiție", a răspuns Tudorel Toader.

Ministrul Justiției a fost criticat, în repetate rânduri, de șeful PSD, după ce a anunțat că nu îi va demite pe Kovesi și Lazăr, ca urmare a evaluării activității șefei DNA și a procurorului general al României.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, o dată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă