13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportModificare legislativă. Foștii șefi de stat vor fi înmormântați cu onoruri militare...

Modificare legislativă. Foștii șefi de stat vor fi înmormântați cu onoruri militare și cu salve de tun

Șefii de stat ai României, atât cei în funcție cât și cei care și-au încheiat anterior mandatul, vor fi înmormântați cu onoruri militare și cu salve de tun.

Aceste prevederi sunt incluse în noua variantă a Regulamentului onorurilor și ceremoniilor militare, aprobată de ministrul Apărării, Mihnea Motoc.

Până la modificarea acestui Regulament, erau valabile norme din anul 2013, prin care se puteau oferi onoruri militare doar la decesul președinților în funcție și al foștilor președinți ai României. Conform noului act normativ, se oferă onoruri militare la "înhumarea președintelui României decedat în timpul exercitării funcției, precum și a foștilor președinți / șefi de stat ai României".

De asemenea, conform ultimelor modificări legislative, la decesul șefilor de stat în funcție și la decesul foștilor șefi de stat se vor trage salve de artilerie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă