8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportUPDATE: Dezbaterea privind modificarea Codurilor Penale, AMÂNATĂ. Președinta ICCJ nu este de...

UPDATE: Dezbaterea privind modificarea Codurilor Penale, AMÂNATĂ. Președinta ICCJ nu este de acord cu prevederile

UPDATE:  Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, să amâne cu o săptămână, dezbaterea a 22 de proiecte de lege de modificare a Codurilor Penal şi de Procedură Penală, în timp ce PNL a cerut amânarea lor pentru o lună, până la finalizarea sesiunii parlamentare.

UPDATE: Șefa ICCJ, Livia Staciu, nu este de acord cu modificările aduse Codului Penal, în lipsa unor avize. Astfel, Livia Stanciu a cerut amânarea ședinței, întrucât este vorba despre proiecte deosebit de importante şi nu poate să spună un punct de vedere atât de rapid.

“Vorbim despre un pachet de proiecte care vizează modificari substanţiale cu privire la CP şi CPP, ambele sunt legi organice şi reprezintă fundamentul pe care îşi desfăşoară activitatea justiţia. Cred că, pentru a da o notă de maximă seriozitate vis a vis de aceste proiecte, nu s-ar impune să purtăm azi discuţii nici la modul general. Nu aveţi un punct de vedere exprimat de către ÎCCJ. Nu cunoaştem punctele de vede ale celorlalţi invitaţi: CSM, MJ. Este extrem de important ca fiecare din aceste instituţii să ne exprimăm puncte de vedere şi să cunoaştem punctele de vedere ale celorlalţi. Având în vedere că este vorba de legi foarte importante, vă rog să amânaţi”, a spus Stanciu.

——————–

Comisia juridică a Camerei Deputaților dezbate, marți, 22 de proiecte de lege care modifică Codul penal și Codul de procedură penală, informează Agerpres.

“Astăzi, vom avea doar dezbateri generale la aceste proiecte, întreg pachetul de legi va fi apoi trimis către Ministerul Justiției pentru a face modificările necesare și a da un punct de vedere, pentru o săptămână, după care vom intra în dezbaterile pe fond”, a spus vicepreședintele Comisiei juridice, Ciprian Nica.

La dezbatere participă și președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, și a președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose.

Membrii comisiei au suplimentat prin vot ordinea de zi cu toate cele 22 de proiecte de lege.

 

 

 

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă