9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSportMoțiunea de cenzură, citită miercuri în Parlament. PNL: Suntem realiști

Moțiunea de cenzură, citită miercuri în Parlament. PNL: Suntem realiști

UPDATE: Liderul deputaților liberali, Eugen Nicolăescu, a citit textul moţiunii de cenzură a liberalilor, intitulată “Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta”. 

“Îşi permite România să fie reprezentată la nivel de prim-ministru de un inculpat trimis în judecată? Cetăţeni, politicieni, ne mai permitem să tolerăm minciuna, corupţia şi impostura actualului prim-ministru? Sunt întrebări la care trebuie să răspundem acum! Cei mai mulţi concetăţeni au făcut-o deja, au semnat pentru demiterea lui Victor Ponta, în sondajele de opinie îşi exprimă nemulţumirea faţă de un asemenea premier, după ce l-au respins la prezidenţiale. Partidul Naţional Liberal a decis să depună, de îndată, această moţiune de cenzură împotriva Guvernului pentru că situaţia actuală, cu un premier trimis în judecată, compromite o naţiune întreagă. În orice altă ţară din UE premierul şi-ar fi dat demisia în momentul următor începerii urmăririi penale, adică acum mai bine de trei luni de zile”, se arată în textul moţiunii de cenzură.

Semnatarii acesteia susţin că “România are un prim-ministru care în orice cancelarie europeană este privit doar ca un inculpat”.

———–

UPDATE: Kelemen Hunor a anunțat că UDMR va susține moțiunea de cenzură a PNL. 

Citește și: Kelemen Hunor: UDMR va susține moțiunea de cenzură

——

UPDATE: Alina Gorghiu și Vasile Blaga au spus că sunt realiști cu privire la șansele moțiunii de cenzură. Cei doi președinți ai PNL au spus că argumentul lor este că premierul Victor Ponta este inculpat și nu poate rămâne la guvernare. 

Deocamdată, PNL a discutat despre moțiunea de cenzură cu UDMR. 

”Era normal ca primele discuții să le începem cu UDMR, care este partid de opoziție și care este interesat de programul de guvernare. Noi încercăm să creăm o majoritate pentru ca moțiunea de cenzură să treacă. Astăzi vom avea și o întâlnire cu UNPR”, a spus Vasile Blaga, co-președintele PNL. 

Citește și: Oprea: UNPR susține Guvernul Ponta

Alina Gorghiu a spus că discuțiile cu partidele se referă exlusiv la moțiunea de cenzură. 

”Nu se va discuta cu UNPR absolut nimic despre guvernare. Se discută exclusiv despre susținerea moțiunii de cenzură. Cu UDMR am mai abordat un subiect: situația din TVR. Am ajuns la concluzia cu Kelemen Hunor că ar fi minunat să convocăm o discuție pe această temă cu Liviu Dragnea. Trebuie să vedem ce facem cu TVR. Dacă vom reuși să facem această întâlnire ca să vedem care e perspectiva PSD cu privire la TVR, ca să încercăm să ajungem la o soluție, ar fi minunat”, a spus Alina Gorghiu. 

——-

Moțiunea de cenzură, inițiată de PNL, “Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!”, va fi citită miercuri în plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului.

În moțiune, liberalii susțin că premierul compromite națiunea întreagă deoarece este trimis în judecată. Totodată, PNL a acuzat că liderii UNPR și PSD, Gabriel Oprea și Liviu Dragnea, sunt “complicii” acestuia dacă îl susțin în continuare.

Citește și: PNL caută voturi pentru moțiune

“Partidul Național Liberal a decis să depună, de îndată, această moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Victor Ponta pentru că situația actuală, cu un premier trimis în judecată, compromite o națiune întreagă. În orice altă țară din UE, premierul și-ar fi dat demisia în momentul următor începerii urmăririi penale, adică acum mai bine de trei luni”, arată liberalii în moțiunea de cenzură.

Liberalii subliniază că, prin susținerea lui Victor Ponta de către liderii coaliției, imaginea României va fi distrusă iremediabil.

Documentul va fi dezbătut și votat marțea viitoare.

 

Cele mai citite

Românii Investesc Record în Titlurile de Stat: O Premieră în Guvernarea PSD

Sub guvernarea lui Marcel Ciolacu, investițiile fără precedent devin motorul dezvoltării țării, iar economia României se clasează constant printre cele mai dinamice din Uniunea...

Brățările personalizate pentru cuplu – Cadoul ideal pentru a celebra iubirea

Într-o lume plină de opțiuni când vine vorba de cadouri, brățările personalizate pentru cupluri se disting ca o alegere plină de semnificație și afecțiune....

CNAIR începe proiectarea și execuția autostrăzii Alternativa Techirghiol

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a trimis marţi, 23 aprilie, la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), documentaţia de atribuire a...
Ultima oră
Pe aceeași temă