17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSportNicuşor Constantinescu, preşedinte la judeţ din 2004

Nicuşor Constantinescu, preşedinte la judeţ din 2004

Nicuşor Constantinescu este la al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, pe care l-a câştigat cu peste 60% din voturi. A intrat în politică în anul 2000, alături de prietenul său, Radu Mazăre, care şi-a adjudecat atunci Primăria Constanţa. Ambii au trecut la PSD în anul 2004 şi, în ciuda divergenţelor cu şefii de la Bucureşti, nu au mai părăsit partidul.

Citeşte şi: Ce căuta DNA în curtea baronului? Răspuns: 5.000.000 euro

În plus, indiferent de numărul dosarelor deschise pe numele lor sau a anchetelor de presă scrise în ultimii 10 ani, cei doi au continuat să fie tot mai influenţi pe plan local, dar şi naţional. Guvernarea USL a fost un bun prilej pentru gruparea Mazăre-Constantinescu de a-şi demonstra puterea, plasându-şi în Executiv persoane de încredere şi negociind, inclusiv cu Victor Ponta, preluarea Portului Constanţa de către administraţia locală.

Opozanţii politici spun că Nicuşor Constantinescu conduce judeţul cu o mână de fier. ”Nicuşor Daniel Constantinescu terfeleşte în fiecare zi procesul administrativ, confundând o instituţie a statului cu propria sa ogradă. Acţiunile sale se înscriu în strategia de politică a capului plecat la care a supus întregul aparat administrativ al judeţului Constanţa, în decursul mandatelor deţinute în fruntea CJC”, spunea, la începutul săptămânii, primarul din Peştera, Valentin Vrabie. Acesta din urmă va organiza, pe 1 aprilie, un miting cu o mie de persoane în faţa CJC. Edilul acuză că nu a primit nici un leu de la Consiliul Judeţean de şase ani.

Proces din 2008

Constantinescu a mai fost în vizorul DNA, procurorii cerând chiar închisoarea cu executare pentru el, într-un dosar în care a fost judecat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, cu privire la o investiţie cu fonduri europene a Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA), în urma căreia statul român a fost prejudiciat cu aproximativ un milion de euro. În acest dosar a fost achitat.

Citeşte şi: VIDEO. Şeful CJ Constanţa: Am fost ridicat de DNA ca un animal

Constantinescu mai este acuzat că face parte, alături de Radu Mazăre, din grupul care ar fi prejudiciat statul cu 114 milioane de euro, în dosarul retrocedărilor de teren din municipiul Constanţa. Procurorii spun că cei doi, alături de alte peste 30 de persoane, au retrocedat ilegal circa un milion de metri pătraţi de teren în perioada 2005-2006, inclusiv porţiuni de plajă. Urmărirea penală în acest caz a început în decembrie 2005, iar Constantinescu a fost trimis în judecată în octombrie 2008.

În vizorul ANI

Constantinescu a intrat şi în vizorul ANI. Inspectorii au susţinut că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2008 – 23 martie 2009, când a deţinut simultan atât funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, cât şi pe cea de reprezentant al Judeţului Constanţa în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul SC RAJA SA Constanţa. Culmea este că Nicuşor a căzut în propria capcană, el fiind cel care a re­clamat, iniţiat, că un primar este membru în AGA la RAJA SA. Procesul este pe rol. „Legea europeană spune că orice ales local din UE, consilier local de la sat, comună, oraş, municipiu, judeţ sau regiune, şi orice primar, viceprimar, preşedinte de Consiliu Judeţean sunt obligaţi să reprezinte comunităţile locale în toate structurile care deservesc interesele acestora. Ca atare, Legea naţională 161/2003, care spune că este incompatibil ca un ales local să fie reprezentant într-o structură care să dezvolte comunităţile, intră în contradicţie cu legea europeană”, a explicat Constantinescu.

Constantinescu a fost marcat de aceste acuzaţii, fiind unul dintre vârfurile de lance ale PSD în lupta împotriva ANI şi DNA. “Dacă eu aş decide, i-aş desfiinţa mâine, ieri. Şi dacă vă uitaţi la ei cine sunt, toţi procurorii au sicrie în spate, ca să poată fi şantajabili politic, DNA-ul face numai abuzuri şi nu are nici un rezultat pentru scopul pentru care a fost creat”, spunea el, în octombrie 2013, la finalul unei şedinţe de consiliu judeţean.

A adormit în intersecţie

Cel mai celebru scandal mediatic în care a fost implicat Nicuşor Constantinescu rămâne cel din 2006, când social-democratul a fost găsit beat la volanul maşinii, oprite în centrul Constanţei. A fost salvat de prieteni, care au spart geamul autoturismului, Constantinescu susţinând atunci că era doar obosit.

Cele mai citite

Interpol l-a plasat în căutare internațională pe Mohamed Amra, ai cărui complici au ucis doi polițiști

Organizația internațională a poliției, INTERPOL, l-a plasat la rubrica "Wanted persons" ("Persoane căutate") pe Amra Mohamed (30 de ani), arestatul care a fugit de...

Un bărbat a fost accidentat mortal de un tren în Gara Ploiești Vest

Un bărbat a fost accidentat mortal de tren, marţi seară, în Gara Ploieşti Vest, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit agerpres.ro. Conform sursei...

Probleme pentru IT-iștii din Cluj. Gameloft, concedieri masive

Gameloft va închide studioul său din Cluj-Napoca, a transmis compania. Peste 100 de angajați vor fi concediați. „La nivel de companie trebuie să reevaluăm în...
Ultima oră
Pe aceeași temă