11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportNoul ministru al Educației ar putea semna ordinul pentru retragerea titlului de...

Noul ministru al Educației ar putea semna ordinul pentru retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta. În ce condiții

Noul ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, a vorbit, vineri, despre obiectivele mandatului său. Totodată, el a precizat că  după finalizarea procedurilor legale, va semna ordinul de retragere a titlului de doctor fostului premier Victor Ponta, potrivit Agerpres.

„În momentul de faţă ministerul poată să facă o tranziţie normală, nu ne propunem din start să luăm toate lucrurile de la început, ci vrem să continuăm acele lucruri bune care au fost făcute până în momentul de faţă, să urgentăm – în măsura în care şi regulile de procedură şi toate metodologiile fac posibile aceste lucruri – anumite chestiuni care nu au fost făcute probabil în acele termene pe care le aşteptaţi dumneavoastră şi, în general, în aceste şase luni, timp în care voi avea acest mandat la MENCŞ, să putem să rezolvăm câteva dintre problemele presante şi urgente ale sistemului”, a spus ministrul. 

El a arătat că este interesat ca CNATDCU să funcţioneze şi să aplice toate regulamentele şi toate procedurile care sunt în vigoare acum, în aşa fel încât să existe „soluţii coerente, consistente şi credibile” pentru evaluare şcolilor doctorale. 

„Faza în care ne aflăm în momentul de faţă şi trebuie să se încheie la sfârşitul acestei luni este aceea a autoevaluărilor pe care le vor face aceste şcoli. Trebuie să trecem la o fază care să certifice valoarea studiilor doctorale în universităţile din România pe baza unei metodologii pe care, în momentul de faţă, s-a angajat să lucreze CNATDCU”, a afirmat ministrul Educaţiei. 

Potrivit acestuia, este nevoie de o rectificare bugetară pentru universităţi, întrucât acestea au suportat din bugetul lor creşterile salariale de 30%. 

„Pentru învăţământul superior este esenţial ca în următoarele luni să clarificăm care este nevoia financiară. Este nevoie evident de o rectificare bugetară, pentru că astfel universităţile din România şi nu am în vedere doar pe unele dintre ele, ci întregul sistem de învăţământ superior – sistemul nu va mai putea să funcţioneze aşa cum ne dorim şi aceasta pentru că în ultimele luni universităţile au fost obligate să aplice soluţii legale care au condus la un angajament financiar mult mai ridicat, aproape de 30%, pentru plata unor drepturi salariale care sunt normale în acord cu legea, dar toate aceste salarii au fost plătite din veniturile extra bugetare ale universităţilor. Până în momentul de faţă niciuna dintre universităţi nu a primit niciun fel de compensaţie de la bugetul de stat. Este absolut obligatoriu ca luna aceasta, luna următoare să clarificăm acest aspect care este esenţial”, a susţinut Mircea Dumitru. 

El a precizat că o prioritate a sa va fi învăţământul din mediul rural, urmărindu-se stoparea fenomenului abandonului şcolar. 

„Este foarte important să ducem până la capăt un proiect care există deja – al şcolilor profesionale şi tehnice. Cred că putem, în momentul de faţă, să trecem la aplicare lui. (…) În privinţa cercetării este extrem de important să continuăm bunele practici care deja există – aceste aplicaţii pentru granturi care se fac în momentul de faţă potrivit unei metodologii cunoscute. Credem că trebuie să gândim un sistem în aşa fel încât finanţarea cercetării să fie mai stabilă, mai predictibilă şi în universităţile din România într-un mod analog cu felul în care se face investiţia în cercetare pentru institutele din reţeaua Academiei Române şi pentru institutele naţionale”, a mai spus demnitarul. 

În ceea ce privește doctoratul fostului premier Victor Ponta, Mircea Dumitru a precizat că va semnat ordinul de retragere a titlului de doctor, după finalizarea procedurilor legale. Totodată, noul ministru al Educației a declarat că Victor Ponta are la dispoziţie 10 zile, începând de joi, pentru a contesta decizia CNATDCU de retragere a titlului de doctor. 

„În momentul de faţă vă pot spune că am primit o adresă din partea MENCŞ, a fost transmisă ieri, în care ni se aduce la cunoştinţă – adresa mi-a fost transmisă în calitatea pe care am avut-o până miercuri de rector al Universităţii Bucureşti. Eu am transmis CNATDCU solicitarea UB de retragere a titlului de doctor. Adresa pe care am primit-o acum de la MENCŞ ne confirmă faptul că votul CNATDCU, luat cu o mare majoritate, este acela de a retrage titlul de doctor domnului Victor Ponta. Din punct de vedere procedural, domnia sa are acum la dispoziţie zece zile pentru a depune o contestaţie. Începând din 7 iulie are dreptul să facă o contestaţie. Dacă va fi făcută această contestaţie, CNATDCU trebuie să o evalueze şi să dea un verdict final la această contestaţie. Cu acest verdict, cu avizul Direcţiei Juridice a ministerului, ministrul Educaţiei în funcţie adică eu voi semna ordinul prin care se revocă acest titlu”, a explicat Dumitru. 

El a subliniat că şi în cazul în care o persoană doreşte retragerea titlului procedura este ca CNATDCU să analizeze şi să decidă asupra retragerii acestuia. 

„Pentru moment, regulamentul, aşa cum există, nu ne permite ca pe baza unei denunţări unilaterale din partea persoanei în cauză să putem retrage titlurile respective. CNATDCU trebuie să dea un verdict”, a mai spus ministrul Educaţiei. 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă