13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportO româncă NU a fost primită într-un hotel din Marea Britanie, deoarece...

O româncă NU a fost primită într-un hotel din Marea Britanie, deoarece au crezut că este PROSTITUATĂ. Reacția MAE

Româncei Alecsandra Puflea i-a fost refuzată cazarea la un hotel din Marea Britanie deoarece angajații hotelului au presupus că din cauză că este româncă este și prostituată. La o zi după ce presa britanică a semnalat acest caz, MAE a transmis că Ambasada României la Londra este în legătură cu românca și că va insista ca autorităţile britanice să depună toate eforturile necesare pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete. 

Alecsandra Puflea, absoventă a unei facultăți de criminalistică din Marea Britanie, și-a rezervat o cameră online la un hotel din Marea Britanie. Însă, când a ajuns acolo cu iubitul ei pentru a se caza, recepționerul i-a spus că hotelul ”nu acceptă români”. Alecsandra povestește că a încercat să discute cu recepționerul și să îi arate carnetul ei de conducere din Regatul Unit, însă angajatul a fost de neclintit, potrivit The Telegraph. 

”A fost o experiență oribilă. Mai era și alți oameni acolo și începuse să îmi fie rușine. Nu vreau să mă rușinez de țara mea. Am fost atât de șocată încât am plecat”, a povestit Alecsandra pentru The Telegraph. 

Însă, românca nu s-a dat bătută și a depus plângere la poliție pentru că a fost discriminată. După ce poliția a contactat hotelul i s-a transmis că nu i-au permis să se cazeze la hotel deoarece au crezut că este prostituată. Astfel, hotelul a transmis că nu acceptă persoane dacă au motive să creadă că ar fi angajate în activități ilegale. 

”Am fost foarte supărată când am aflat de ce mi-au cerut să plec. Nu toate româncele sunt prostituate, procentul este foarte mic. Nu poți să tratezi pe toată lumea la fel din cauza naționalității lor. Hotelul ar trebui să își schimbe această politică, sau măcar să o facă publică, astfel încât să nu i se mai întâmple altei persoane ce am pățit eu. ”, a subliniat românca. 

Hotelul nu a vrut să dea explicații cu privire la motivul pentru care nu acceptat-o pe româncă, dar a precizat că își va revizui politica, 

Poziția MAE

MAE a precizat că a întreprins deja în regim de urgenţă demersuri cu privire la situaţia româncei Alecsandra Puflea, căreia i-a fost refuzată cazarea la un hotel din Regatul Unit pe motiv de cetăţenie română.

”MAE condamnă orice formă de discriminare pe bază pe cetăţenie, cu atât mai mult cu cât, în speţa dată, aceasta încalcă flagrant principiile şi normele universale şi europene care privesc egalitatea de tratament. Urmare demersurilor efectuate, a reieşit că hotelul şi-a argumentat refuzul de a o caza pe Alecsandra Puflea prin politica pe care o are, anume aceea de a nu primi români. Conducerea hotelului susţine că această politică ar fi o consecinţă a mai multor incidente petrecute în hotel, în care ar fi fost implicaţi cetăţeni români. Totuşi, poliţia britanică a informat că nu s-a înregistrat o diferenţiere pe criterii de cetăţenie în ceea ce priveşte criminalitatea în regiunea respectivă”, se arată în comunicatul MAE.  

Cele mai citite

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...
Ultima oră
Pe aceeași temă