22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSportLeonardo Badea, omul pe care Dragnea îl vrea în fruntea ASF, a...

Leonardo Badea, omul pe care Dragnea îl vrea în fruntea ASF, a fost școlit de SRI, MApN și MAI

Deputatul Leonardo Badea (PSD) ar putea deveni succesorul lui Mişu Negriţoiu la conducerea ASF, cu susţinerea social-democraţilor.

Anunţul că PSD îl va propune pe Leonardo Badea a fost făcut de către preşedintele partidului, Liviu Dragnea.

„La preşedinte am în vedere un coleg. Cred că o persoană foarte bună şi eficientă acolo poate să fie Leo Badea, care este preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor. Să nu mă înjure sau măcar să nu mă înjure public că află de la mine asta. Sper să fie de acord. Eu îl voi propune. Îi voi propune asta”, a declarat Liviu Dragnea la Alexandria, completând că mandatul este până în toamna anului viitor. La rândul său, Badea a declarat că nu a avut o discuţie cu preşedintele PSD pe această temă şi că va face declaraţii abia după ce va vorbi cu Liviu Dragnea.

În cazul în care Parlamentul îl va desemna în această funcţie, Leonardo Badea va trebui să renunţe la mandatul de deputat.

În vârstă de 42 de ani, Leonardo Badea este preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor. El se află la al doilea mandat de parlamentar, în legislatura precedentă fiind membru al Senatului. Anterior, a fost consilier judeţean la Dâmboviţa, fieful lui Adrian Țuțuianu, președintele Comisiei SRI. Badea a absolvit Academia de Ştiinţe Economice în 1997 şi a obţinut în 2005 titlul de doctor în domeniul contabilităţii. Deţine certificate de absolvire de la instiuții coordonate de MApN – Colegiul Naţional de Apărare (2007), MAI – Colegiul Naţional de Afaceri Interne (2007), sau SRI – Colegiul Naţional de Informaţii (2009), dar și Institutul Diplomatic Român (2011). A fost, timp de 8 ani, până în 2010, preşedinte al TSD Dâmboviţa, după care a devenit secretar executiv al PSD Dâmboviţa.

Provine din fieful lui Țuțuianu

În perioada 1998-2002 a fost membru al Consiliului Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii Valahia, între 2000 şi 2004 a fost consilier judeţean la Dâmboviţa, în perioada 2002-2007 a fost secretar ştiinţific al Consiliului Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii Valahia, apoi, timp de 4 ani, a fost decan al aceleiaşi facultăţi şi apoi prorector.

Badea a primit din partea Arhiepiscopiei Târgovişte „Crucea Valahă”.

Plenul reunit al Parlamentului l-a revocat pe Mişu Negriţoiu, joi, din funcţia de preşedinte al ASF cu voturi 238 ”pentru” şi niciunul ”împotrivă”.
Potrivit unui raport din octombrie 2016, Mişu Negriţoiu nu mai îndeplinea condiţiile prevăzute în legea de funcţionare a ASF, motiv pentru care comisiile parlamentare au hotărât, cu majoritate de voturi (o abţinere şi un vot neexprimat al unui parlamentar aflat în conflict de interese), să înainteze plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului propunerea de revocare a lui Negriţoiu din funcţia de preşedinte al ASF.
 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Carambol pe DN 1, la Bărcănești! Traficul spre București este blocat

Traficul pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, pe sensul către Capitală, este blocat și deviat, în urma unui accident în care au fost...

Familia Picioruș, stăpâna consultanței mascate în învățământ

Afacerile și profitul companiei Structural Management Innovative System SRL, controlată de Georgeta-Sorina Picioruș și administrată de Alexandru-Eduard Picioruș, a explodat în 2023 după...

Băncile, sancționate ca urmare a războiului din Ucraina. Reprezentanții lor spun că se confruntă cu provocări fără precedent

După ce americanii au anunțat că vor trece la sancționarea grupului austriac Raiffeisen, din cauza afacerilor extinse din Rusia, la câteva zile Rusia a...
Ultima oră
Pe aceeași temă