10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportOprea: Salariile demnitarilor trebuie mărite pentru a combate corupţia

Oprea: Salariile demnitarilor trebuie mărite pentru a combate corupţia

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, miercuri, că el se vede ca o “punte” între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni, în contextul disputelor privind majorarea salariilor demnitarilor, precizând că este o măsură adoptată cu bună-credinţă, pentru a combate corupţia la nivelul înalţilor demnitari, relatează Mediafax

“Am dat explicaţiile necesare la timpul respectiv, am explicat cum s-a născut această ordonanţă. Eu nu sunt un om care să facă jocuri de putere, poate sunt chiar o punte între Palate, pentru că este nevoie de aşa ceva”, a declarat Gabriel Oprea, atunci când a fost întrebat dacă i-a sugerat premierului Victor Ponta să accepte această ordonanţă pentru a evita un conflict cu Palatul Cotroceni.

Citește și: Victor Ponta își donează mărirea de salariu. Cine va primi banii

Vicepremierul a mai explicat că această ordonanţă privind majorarea salariilor demnitarilor a fost adoptată “cu bună credinţă şi cu responsabilitate”.

“Cred că în această etapă istorică necesară pentru România – de aceea România e dată de exemplu de întârire a instituţiilor statului, inclusiv a justiţiei – (…) este nevoie ca decidenţii din Guvern să fie plătiţi la nivelul Uniunii Europene, că aici ne raportăm, să avem oameni competenţi şi să luptăm şi să nu avem oameni corupţi, în primul rând”, a completat Oprea.

Mai mult decât atât, vicepremierul a spus că este nevoie de o astfel de măsură pentru a combate corupţia în rândul înalţilor demnitari, “în contextul general în care se măresc toate salariile bugetarilor, acesta a fost contextul general pe care l-am explicat la momentul respectiv şi a fost înţeles şi de domnul Victor Ponta şi de ceilalţi colegi din Guvern”.

Citește și: Salariile demnitarilor, majorate preferențial. Ponta nu s-a ţinut de cuvânt

Majorarea salariilor pentru demnitari intră în vigoare de la 1 august. 

Cele mai citite

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă