10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportOrban, despre moţiunea de cenzură a PNL: O depunem pe 5 iunie

Orban, despre moţiunea de cenzură a PNL: O depunem pe 5 iunie

Ludovic Orban, prim-vicepreşedintele PNL, a anunţat, marţi, la RFI, că PNL va depune moţiunea de cenzură pe 5 iunie, citirea sa va fi cel mai probabil săptămâna viitoare, iar dezbaterea peste încă o săptămână. Depunerea va fi pe cinci, cel mai probabil Birourile Permanente reunite, care trebuie să decidă calendarul moţiunii de cenzură se vor întruni luni, pe opt iunie şi atunci o să ştim cu precizie când se va citi şi când se va dezbate şi vota (…). Cel mai probabil, citirea se va face în cursul săptămânii viitoare, cel mai probabil miercuri, iar dezbaterea şi votul moţiunii, săptămâna cealaltă“, a detaliat, la RFI, liderul liberal, informează Mediafax.

Orban a susţinut că “există o deschidere la nivelul parlamentarilor, în special în discuţii individuale, iar în PSD şi în UNPR în mod evident există o stare de nemulţumire profundă faţă de Victor Ponta şi faţă de modul în care funcţionează guvernul”, dar nu ştie dacă această nemulţumire “se va contabiliza” şi în voturi pentru moţiunea de cenzură.

Orban a mai spus că moţiunea de cenzură ar putea avea şi alte subiecte pe lângă cel anunţat, al votului prin corespondenţă, iniţiatorii fiind deschişi negocierilor. “Nu este exclus, în cazul în care eventuali parteneri politici doresc să se asocieze acestei moţiuni introducând şi alte teme pentru această moţiune de cenzură, noi suntem deschişi. Oricum, avem un întreg pomelnic de temeiuri care să stea la baza acestei moţiuni de cenzură. Noi am ales votul prin corespondenţă, pentru că l-am considerat cel mai important, pentru că ţine de drepturile fundamentale ale omului“, a mai spus Orban.

 

Cele mai citite

COS raportează un volum de business anual de 29 milioane de euro

COS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii integrate de fit – out  și pionier al acestui segment în România, raportează un volum de...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Lăcrămioara Perijoc boxează pentru aur la Campionatele Europene de la Belgrad

Pugilista română Lăcrămioara Perijoc va lupta pentru medalia de aur în cadrul categoriei 54 kg, la Campionatele Europene de box de la Belgrad, după...
Ultima oră
Pe aceeași temă