9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSportOrdonanța prin care se abrogă actul normativ privind modifiarea codurilor penale a...

Ordonanța prin care se abrogă actul normativ privind modifiarea codurilor penale a intrat în vigoare, după ce a fost înregistrată la Senat

Ordonanța prin care se abrogă OUG privind modificarea codurilor penale a fost înregistrată, duminică seara, la Senat. Aceasta este una dintre condițiile pentru ca ordonanța să intre în vigoare, alături de publicarea în Monitorul Oficial.

Ordonanţa 14/2017 a fost înregistrată duminică la Senat pentru dezbatere în procedură de urgenţă. Actul normativ a primit, tot duminică, şi avizul favorabil al Consiliului Legislativ, potrivit News.ro.

Ordonanţa va trebui adoptată sau respinsă de Senat în termen de 30 de zile, în caz contrar actul normativ urmând să fie adoptat tacit şi să meargă la Camera Deputaţilor, Senatul fiind primă cameră sesizată în acest caz.

Senatul are în dezbatere şi OUG 13, care tocmai a fost abrogată prin ordonanţa adoptată duminică. Săptămâna trecută, liderul de grup al PSD, Şerban Nicolae, a propus, iar senatorii au votat, respingerea procedurii de urgenţă cerute de Guvern şi a propus ca termene ziua de 14 februarie pentru primirea de avize de la comisia de constituţionalitate şi cea pentru drepturile omului şi ziua de 21 februarie pentru primirea raportului din partea comisiei juridice, urmând ca ulterior ordonanţa să intre şi în dezbaterea plenului.

Prin abrogarea ordonanței de urgență care aducea modificări Codului penal și Codului de procedură penală s-a revenit la prevederile legale anterioare, se arată într-o precizare transmisă duminică de Ministerul Justiției (MJ). Prin Ordonanța de urgență emisă de Guvernul României și publicata în Monitorul Oficial — astăzi 5  februarie 2017, a fost abrogată în totalitate Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 13/2017. Prin acest demers s-a revenit la textele legale anterioare, respectiv prevederile Legii nr.286/2009 privind Codul penal și a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedura penala", reiese din precizarea MJ.

Conform aceleiași surse, ordonanța de urgență emisă duminică "nu modifică prevederile legale anterioare, asupra cărora Curtea Constituțională s-a pronunțat în cursul anului 2016.

Cele mai citite

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...
Ultima oră
Pe aceeași temă