Un nou proiect care aduce privilegii politicienilor

de Romulus Georgescu , 04 martie 2016 - stire actualizata la ora 00:09, 04 martie 2016
Un nou proiect care aduce privilegii politicienilor

Deputații și senatorii care au exercitat un mandat complet în Parlament și au studii superioare pot deveni funcționari publici fără a da concurs, se arată într-o propunere legislativă înregistrată recent la Senat. Posturile vor putea fi ocupate chiar și de cei care au făcut poliție politică.

Cei 37 de senatori de la PSD, UNPR, PNL, ALDE și in­de­pendenți, inițiatori ai propunerii legislative, consideră că la desemnarea funcționarilor publici trebuie luată în calcul și „experiența dobândită pentru a ocupa diferite funcții de conducere“.

Potrivit modificării propuse, la statutul funcționarilor publici, aceștia sunt definiți drept „persoanele numite în condițiile legii într-o funcție publică“, adică pe legislația în vigoare,  cărora li se adaugă „senatorii și deputații care au exercitat un mandat complet de parlamentar“. Este important de menționat că „persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public“. Această prevedere este preluată din legea în vigoare și menținută în noul proiect. Ea oferă, practic, imunitate celor care devin funcționari publici, pentru că ei pot fi schimbați din funcții, dar nu pot fi concediați, trebuie să primească alte atribuții tot ca funcționari publici. De altfel, din acest motiv, dacă un guvern schimbă prefecții altei puteri, le rezervă posturi de inspectori guvernamentali, de multe ori cu atribuții simbolice, dar bine plătite. Indemnizațiile acestora variază între 3.000 și 4.500 de lei, statul cheltuind anual un milion de euro pentru funcționarii publici.

Semnatarii vor să schimbe și condițiile pentru ca o persoană să devină funcționar public definitiv. În prezent, această calitate poate fi dobândită doar de persoanele care intră în corpul funcționarilor publici prin concurs și care au vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice între șase luni și un an. Prin noua lege, în această ca­tegorie vor intra „senatorii și deputații care au exercitat un mandat complet de parlamen­tari și care au studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau studii de scurtă durată absolvite cu diplomă“. 

În mod similar, vor fi schimbate și condițiile pentru a deveni înalt funcționar public. Astfel „intrarea în corpul înalților funcționari publici se poate face prin concurs național sau de drept, pentru parlamentarii care au exercitat cel puțin un mandat întreg“.  Conform legii, înalţii funcţionari publici sunt: prefecţii, subprefecţii, secretarii generali şi secretarii generali adjuncţi din cadrul ministerelor şi al altor organe de specialitate ale administraţiei centrale şi locale, inspectorii guvernamentali.

Condiții lejere

Mai mult, semnatarii proiectului propun eliminarea unor prevederi din legea ]n vigoare, care stabileau condițiile de numire a funcționarilor publici. Astfel, parlamentarii propun eliminarea interdicției de a nu fi desfășurat activități de poliție politică, așa cum prevede legea în vigoare. Cu alte cuvinte, un fost torționar poate deveni funcționar public, dacă este parlamentar sau poate ocupa postul prin concurs dacă nu face parte din Legislativ. Nu este singura barieră pe care vor să o elimine, ei avansând renunțarea la articolul care le interzice să ocupe astfel de posturi celor care au fost destituiți din funcții publice sau le-a încetat contractul de muncă pentru motive disciplinare.

Semnatarii vor să subțieze și alte condiții de natură juridică. Astfel, legea în vigoare prevede că poate ocupa o funcție publică persoana care „nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție și de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infractiuni săvârșite cu intenție care ar
face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice“.

În viziunea semnatarilor, acest alineat ar trebui înlocuit cu unul general care prevede sec că nu poate deveni funcționar public persoana care „nu are mențiuni înscrise în certificatul de cazier judiciar“.   

Comentarii

  • ZORO

    04 martie 2016 9:31

    ACTUALA CLASA POLITICA ISI URGENTEAZA SINGURA SFARSITUL DOVEDIND TOT MAI MULT CA ESTE COMPUSA DIN NISTE IMOSTORI, PROFITORI, RETARDATI, TICALOSI SI MAFIOTI. IN CE TARA PARLAMENTARII MAI AU PENSII SPECIALE ORI DACA SUNT NISTE PARLAMENTARI TAMPITI, gunoaie sau zoi umane SA AJUNGA IN ORICE FUNCTIE PUBLICA?Romanii trebuie sa iese cu mic cu mare in strada si sa trimita actuala clasa politica fara moralitate si competenta la groapa de gunoi a istoriei.

    raspunde comentariului
  • ndr

    04 martie 2016 7:30

    RL publicati va rog lista completa cu numele dezechilibratilor.Multumim!

    raspunde comentariului
  • ndr

    04 martie 2016 7:27

    Infraporcii astia au uitat ca au fost alesi pentru a imbunatati viata INTREGULUI popor? Nu li se poate suspenda mandatul pentru asemenea deviatii?

    raspunde comentariului
  • bibilici

    03 martie 2016 21:37

    Nenorocitii astia se gandesc numai la avantaje, zi de zi, footu-le rasa in gura...

    raspunde comentariului
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook