15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSportParlamentul cere Ministerului de Externe o opinie privind situația din Ucraina

Parlamentul cere Ministerului de Externe o opinie privind situația din Ucraina

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că Birourile reunite au decis să solicite un punct de vedere de la MAE, pe tema situaţiei din Ucraina, transmite Mediafax.

"Vom solicita Ministerului de Externe o opinie cu privire la oportunitatea unei astfel de dezbateri, o opinie de care Parlamentul nu este obligat să ţină cont, dar vrem să avem o opinie, totuşi, în această privinţă", a anunţat Călin Popescu Tăriceanu, despre iniţiativa dezbaterii de către Parlament a situaţiei din Ucraina.

Călin Popescu Tăriceanu a mai spus că s-a mai luat decizia solicitării comisiilor de politică externă ale celor două Camere, pentru a dezbate acest subiect şi a întocmi un proiect de declaraţie a Parlamentului.

Preşedintele Senatului a explicat că o declaraţie comună trebuie să aibă în prealabil un proiect al comisiilor de specialitate, pe care să se facă o dezbatere, să se adopte amendamente şi să se adopte în plenul reunit.

Cele mai citite

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 12 mai 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 12 mai 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 12 mai...

CSM București, campioana României. „Tigroaicele” au reușit o nouă triplă

CSM București a învins-o sâmbătă pe CSM Târgu Jiu cu scorul de 30-27, în Sala Apollo din Capitală, în etapa cu numărul 24 din...

Desantul cu 2000 de parașutiști simula recucerirea unei baze militare ocupate. Codul galben poate bloca sprijinul NATO pentru România

Aproape 2000 de parașutiști din armatele țărilor NATO, care trebuiau să realizeze un desant în inima Transilvaniei, au fost obligați să-și amâne exercițiul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă