5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportPatriarhul Daniel: Învierea lui Hristos este începutul Învierii Universale

Patriarhul Daniel: Învierea lui Hristos este începutul Învierii Universale

În cuvântul de în cuvântul de învățătură rostit la slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, oficiată împreună cu episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, Patriarhul Daniel a spus că Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este începutul Învierii tuturor oamenilor. “De aceea, a continuat Patriarhul, El este numit Începătură a Învierii tuturor sau Cel Dintâi Născut din morți, sau cel dintâi născut din mai mulți frați care au murit, adică din Umanitate. “Hristos a Înviat din Morți ca să vestească Lumină poporului evreu și tuturor neamurilor”, se spune în Sfânta Scriptură a Noului Testament. Deci Învierea lui Hristos privește pe toți oamenii din toate timpurile și din toate locurile. Și pe cei care cred în el și pe cei care nu cred în el. Învierea lui Hristos este începutul Învierii de Obște sau începutul Învierii Universale".

"Ceea ce au făcut până acum slujitorii Bisericii au reprezentat pe apostolii care au predicat Evanghelia Învierii lui Hristos, dar ceea ce faceți dumneavoastră purtând în mâini lumânări sau candele este deosebit de important, de asemenea. Pentru că reprezentați pe creștinii din toate timpurile și din toate locurile care au crezut în Hristos și care au cântat “Hristos a înviat din morți cu Moartea pe Moarte călcând și celor din morminte Viață dăruindu-le!” de-a lungul secolelor. De 2.000 de ani", a mai spus patriarhul Daniel. Pentru cei prezenți la Înviere, cu lumânări în mâini, Patriarhul a precizat că "lumânarea este însăși viața noastră". 

De asemenea, a spus că slujitorii bisericii îi reprezintă pe apostolii înșiși, iar credincioșii de pe Dealul Mitropoliei cu candele în mână se confundă cu creștinii din toate timpurile și din toate locurile care au crezut în Hristos.

 

 

 

 

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă