Un scrutin anchetat după opt ani: Pe cine vânează, de fapt, comisia de anchetă privind alegerile din 2009, condusă de Liviu Dragnea

de Romulus Georgescu , 21 aprilie 2017 - stire actualizata la ora 19:23, 22 aprilie 2017
Un scrutin anchetat după opt ani: Pe cine vânează, de fapt, comisia de anchetă privind alegerile din 2009, condusă de Liviu Dragnea

Conducerea Parlamentului a extins obiectivele comisiei de anchetă pentru alegerile prezidențiale din 2009, în condițiile în care forul ar urma să fie condus de Liviu Dragnea, condamnat pentru fraudarea referendumului din 2012. Cum soarta alegerilor de acum opt ani nu mai poate fi schimbată, principala țintă pare a fi șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat, joi, proiectul de hotărâre privind constituirea comisiei speciale de anchetă pentru verificarea corectitudinii alegerilor prezidențiale din 2009. Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea (PSD),  și-a anunțat deja intenția de a conduce comisia de anchetă, cu toate că este singurul politician condamnat pentru fraudarea unui proces electoral - referendumul din 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu.

Potrivit documentului, care trebuie aprobat și de plenul reunit,  comisia parlamentară ar urma să aibă ca obiectiv, printre altele, „determinarea posibilului grad de implicare a unor instituții sau persoane în posibila viciere a rezultatului alegerilor prezidențiale”. De asemenea, parlamentarii au în vedere și verificarea legalității achiziționării aplicațiilor utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizare rezultatelor votării. Una din țintele comisiei este și „verificarea modului în care Serviciul de Telecomunicații Speciale a asigurat serviciile de telefonie specială și de comunicații de voce și date, precum și posibilele interferențe nelegitime în procesul electoral”. Mai mult, comisia vrea să afle și dacă președinții birourilor electorale au fost instalați în mod legal. 

Verificarea va fi extinsă și la modul în care au fost distribuite buletinele de vot din străinătate, dar și ștampilele pentru scrutinul din diaspora. Comisia ia în calcul inclusiv sesizarea „organelor competente” în vederea anchetării eventualelor încălcări ale legii. 

Acuzații fără probe

Documentul, care a fost semnat de peste 140 de parlamentari PSD și ALDE, menționează că din comisie vor face parte 15 membri. Din aceștia, șapte vor proveni de la PSD, iar ALDE va avea unul, la fel ca UDMR. Opoziția va fi reprezentată de PNL-3, USR-2, PMP-un loc. Comisia de anchetă va depune în doua luni de la data înființării un raport care va conține concluziile și propunerile. Acest raport urmează să fie supus dezbaterii plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

Toată această tevatură vine cu toate că nici măcar autorul dezvăluirilor, Dan Andronic, nu a acuzat fraudarea alegerilor prezidențiale din 2009. Andronic, implicat în două dosare penale, a afirmat într-un articol că, în noaptea de după turul doi,  a fost martor la o întâlnire la care ar fi participat, printre alții Laura Codruța Kövesi, Geor-ge Maior, Florian Coldea și Gabriel Oprea.  Aceștia ar fi avut un rol important în câștigarea alegerilor de către președintele Traian Băsescu. Între timp, Andronic sugerează că ar putea avea și elemente suplimentare.

”Sigur mă voi prezenta în fața Parlamentului. Mai ales că voi putea prezenta comisiei date pe care nu le-am dezvăluit în serial, existând posibilitatea ca până atunci să apară și alte elemente”, a comentat Andronic. Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că este foarte binevenită comisia parlamentară de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009, dar el este „adeptul” unei anchete a procurorului general, Augustin Lazăr, care să stabilească de ce Codruţa Kövesi, George Maior şi Florian Coldea se aflau în sea-ra scrutinului acasă la Gabriel Oprea, şi nu în instituţiile pe care le conduceau.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susţine că PSD a „născocit” comisia de anchetă pentru alegerile din 2009, scopul fiind demiterea şefei DNA, Laura Codruţa Kövesi.  

ISTORIE. CCR a validat alegerile

Traian Băsescu a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2009 obținând 5.277.068 voturi, față de 5.206. 747 câte a avut candidatul PSD, Mircea Geoană. PSD a depus o cerere de anulare și repetare a turului II la Curtea Constituțională (CCR). CCR a decis renumărarea voturilor nule, adică 138.476 de voturi, de două ori mai multe decât numărul voturilor care i-au despărțit pe Traian Băsescu și Mircea Geoană. Renumărarea voturilor nule a relevat că din cele 138.476 de voturi nule înregistrate, 2.247 erau voturi valabile anulate în mod eronat, iar din acestea 1.260 de voturi erau pentru Traian Băsescu și 987 pentru Mircea Geoană. Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor, confirmând realegerea lui Traian Băsescu. 

Comentarii

  • Beciul Domnesc

    23 aprilie 2017 13:00

    De cand puscariasii ancheteaza procurori si judecatori?

    raspunde comentariului
  • Gh.Stoian

    23 aprilie 2017 10:26

    Taranoinesimtit dracnea ! Nu va iesi nimic, doar scandal pe pita !

    raspunde comentariului
  • gima

    23 aprilie 2017 8:01

    Niste intrebari 1.Este prea tarziu ? 2. Daca se va dovedi frauda, vor fi si efecte practice ?

    raspunde comentariului
    • relativ

      23 aprilie 2017 14:17

      -- mai omule este atat de simplu, iata de ce cand la baza acestor marturii sta un inculpat care se dovedeste o - j_i_g_o_d_i_e - fara scrupule ca ANDRONIC si multi altii cu acelasi calitati cum ar fi Tariceanu, eu ii spun "berbecul negru" -- mai nou s-a alaturat si "marinarul turmentat" -- apoi ticalosul din Belgrad, prea desteptul Sebi Ghita, Dragnea condamnatul, omul care este "sarac lipit pamantului" -- si multi, multi alti demnitari, devotati si experti in jefuirea neamului de 27 de ani -- deci cand hotii , talharii, vor sa ancheteze un procuror, care este apreciata si iubita de toti oamenii de buna credinta, nu este oare strigator la cer? -- prioritatea este eliminarea acestor J-a-V-r-E -- deci intrebarile tale sunt complet neavenite si lipsite de bunul simt.

      raspunde comentariului
    • relativ

      23 aprilie 2017 14:14

      -- mai omule este atat de simplu, iata de ce cand la baza acestor marturii sta un inculpat care se dovedeste o ***** fara scrupule ca ANDRONIC si multi altii cu acelasi calitati cum ar fi Tariceanu, eu ii spun "berbecul negru" -- mai nou s-a alaturat si "marinarul turmentat" -- apoi ticalosul din Belgrad, prea desteptul Sebi Ghita, Dragnea condamnatul, omul care este "sarac lipit pamantului" -- si multi, multi alti demnitari, devotati experti in jefuirea neamului de 27 de ani -- deci cand hotii , talharii, vor sa ancheteze un procuror, care este apreciata si iubita de toti oamenii de buna credinta, nu este oare strigator la cer? -- prioritatea este eliminarea acestor J-a-V-r-E -- deci intrebarile tale sunt complet neavenite si lipsite de bunul simt.

      raspunde comentariului
  • GORBACIOV

    23 aprilie 2017 0:12

    Este de râs sau de plâns! UN INFRACTOR LA VOTURILE CONTRA PREȘEDINTULUI DE ATUNCI și CONDAMNAT PENAL, DRAKNEA, ACUM ȘEF DE COMISIE DE ANCHETĂ! Păi, oameni buni, nu suntem toți bolnavi? Nu avem instituții abilitate care ar fi trebuit să ancheteze dacă erea ceva de anchetat? trebue să ne lăsăm toți la FASOANELE PENALULUI DRAGNEA, HOȚUL DE TELEORMAN, CHIABURUL CU PALAT CU BANI FURAȚI DIN SOLDA COPIILOR, CHIABUR PSDist? Păi, în trecut, CHIABURII AU FOST TRIMIȘI LA PUȘCĂRIE, FĂRĂ JUDECATĂ CUM SUNĂ ASTA DRAGI ALEGĂTORI PSD CĂ OMUL VOSTRU CARE, CHIPURILE, APĂRĂ CLASA MUNCITOARE A FURAT TOT TELEORMANUL ȘI FURĂ MAI DEPARTE, DE LA STAT, ADICĂ DE LA NOI TOȚI și și de la voi, cei ce l-ați votat?

    raspunde comentariului
    • Ei nu mai spune!

      23 aprilie 2017 8:37

      Daca Dragnea o fi furat tot Teleormanul la fel cum le-a furat pe alea 2 500 000 voturi al lui Macovei, fraudate ,,masiv", in urma carora a fost condamnata cu executare o singura persoana iar 56 au fost condamnate cu suspendare atat de masiva a fost fraudarea!, atunci ne-am lamurit cat a furat Dragnea. Nu prea-l vad pe DNA-ul sekurist atat de bland sau de ***** incat sa se screama sa-l prinda pe Dragnea cu doua prapadite care ar fi lucrat la PSD in perioada alegerilor acuzatie subtire rau, daca l-ar fi avut la mana cu tot Teleormanul tau furat. Sper sa mai si gandesti cu capul inainte sa asterni pe hartie imbecilitati......Leo

      raspunde comentariului
      • Esti Iordache?

        23 aprilie 2017 9:00

        Dupa 'logica' si dupa patima cu care il aperi pe mustaciosul penal, asa s-ar parea! Degeaba vrei sa faci din coada de caine sita de matase. Dragnea este un penal cu diploma, este el mai smecher decat Ponta, lucreaza mai prudent, dar tot hot ramane! Daca s-ar face in acest moment controlul averilor si i s-ar confisca ceea ce nu poate justifica, i s-ar face Teleormanului dreptate! Este un borfas care se vrea in fruntea tarii.

        raspunde comentariului
  • relativ

    22 aprilie 2017 23:31

    -- dragi postaci ciumati, mai bine ati face sa va sugeti - alup - unul la altul , asa intre voi -- iar noi sorosistii v-o tragem din spate , pana ce va ies ochii din orbite, avem niste darabe bune -- paduchiosilor.

    raspunde comentariului
  • adi

    22 aprilie 2017 23:16

    In primul rand, daca exista vreo lege care da dreptul altcuiva in afara celor din justitie sau politie sa faca anchete, legea nu ar fi trebuit sa existe sau ar trebui desfiintata. In al doilea rand, e de bun simt ca un infractor nu ar trebui sa conduca o ancheta indiferent de scopul ei si nici nu ar trebui sa aiba dreptul sa participe.

    raspunde comentariului
  • Nu te supara frate !

    22 aprilie 2017 22:49

    Dar cand d-ra Kovesi scotea de la naftalina cele 17 chitanzte ,,false" PLATITE PRIN BANCA ale lui Ponta in urma cu 13 ani, ce mai era?Hotiile facute la alegerile de acum 8 ani s-au prescris cumva? In ce tara ati mai auzit sa se intruneasca la chiolhan exact in seara alegerilor toti sefii de servcii secrete, parchete, DNA, armata etc? .....Leo

    raspunde comentariului
    • Nu dovedesti nimic cu ifosele tale!

      23 aprilie 2017 16:38

      Nu a fost 'chiolhan, a fost invitatia la o cina! Povestile lui Andronic nu merita crezare. Ca si nenorocitul de Ghita, se agata ca un inecat, de un pai. Crede ca daca scoate o fumigena, care nici macar nu face fum, isi scapa pielea de pedeapsa. Uite, cu din astia defilati voi, cu penali ca Dragnea, Tariceanu, Andronic, Ghita, Ponta, etc.Ne dezgustati!

      raspunde comentariului
    • Leo, scoate 'chitante' si acum! Daca ai!

      23 aprilie 2017 16:32

      Deocamdata, totul se bazeaza pe povestile spuse de Andronic, acest penal murdar care a facut praf ziarul Evenimentul Zilei! Sa aduca 'chitantele'! Sa aduca dovezi, de povesti mmincinoase suntem satui! Hotia lui Ponta si Sova nu a fost acum 13 ani, ci a fost in 2008. Si e dovedita, cu probe materiale, nu cu povesti! Si probele nu le-a scos si adus doamna Kovesi, ci altii! Esti avocat prost, nu poti apara diavolul, oricat de straduiesti!

      raspunde comentariului
  • Ioan

    22 aprilie 2017 17:41

    Ancheta trebuie inceputa de la revolutie, inclusiv ce s-a furat in vremea calicului Iliescu.

    raspunde comentariului
  • Povesti

    21 aprilie 2017 18:28

    Aproape zilnic apar in presa dezvaluiri de coruptie dar nu se autosesizeaza nici o institutie abilitata , dar la amintirile de acum 8 ani ale lui Andronic sar toti , le iau de bune , nu pierd o frantura si le urmaresc mai ceva ca mosii pe vremuri versetele din Scriptura cu degetul .

    raspunde comentariului
  • @ Viorica Bălteanu · Dottorato di Ricerca

    21 aprilie 2017 18:05

    Sorosistii sunt cei de la putere, dar arunca anatema asupra altora. Cucoana, nu prea mai exista basisti, multi s-au dezis de fostul presedinte, pentru ca in ultimul timp s-a dat cu pesedimea si face propuneri de amendamente mai dihai decat Serban Nicolae si Nicolicea! Toate povestile astea, iscate acum, in care e implicat dubiosul Andronic, turnator, mincinos si sperjur, nu pot dovedi nimic, orice ar minti penalul asta, care crede ca se face scapat! Am votat in strainatate, totul a decurs corect, oricat ar minti pesedistii ca s-au furat voturi. Lumea era deja in majoritate scarbita d psd,deci rezultatul era de asteptat! Nemerniciile pentru care trebuie sa se dea socoteala sunt comise de cei care dau OUG-uri de felul lui OUG 13, de cei care vor sa gratieze si amnistieze coruptii, hotii, jefuitorii avutului obstesc. Vezi-ti de 'Ricerca' si nu mai bate campii! Parca esti abonata la comentarii absurde!

    raspunde comentariului
  • Brod

    21 aprilie 2017 15:34

    Un "dezvaluitor" cercetat penal si prieten cu cuplul penal Basescu-Udrea Dan Andronic isi da mana cu infractorul condamnat penal Liviu Dragnea ca sa elucideze... ce?! Cat de speriat este acest abject Basescu, de si-pus ciracul sa inventeze asemenea aberatii, doar ca sa-sii scape "pipula" , fiica si ginerele de puscarie!...Dar poate ca e mai bine asa... STRADA VA REACTIONA. KOVESSI VA FI NOUL PREMIER!!

    21 aprilie 2017 15:31

    -- Banditii vor s-o elimine pe Codruta si sa puna omul lor in fruntea DNA-lui -- Dorinta noastra arzatoare este sa-i vedem pe toti in teapa, dar odata acesti nemernici trebuie jupuiti de viu, asta ca "preludiu" ca sa beneficieze toti de orgasmul cel din urma TEAPA. -- aici ma refer la toti porcii corupti din clasa politica, in frunte cu elita politica din PSD -- ALDE -- PNL-- plus "marinarul turmentat" si toti colaboratorii, incluzand si sobolanii din mass-media. -- Banditilor, cuvintele acestea ar trebui sa va fie un semnal de alarma si sa realizati "cat de mult va iubim" -- beneficiati de o manie cumplita , pocaiti-va J_A_V_R_E_L_O_R !

    raspunde comentariului
    • Neagu Mircea

      21 aprilie 2017 15:54

      Salvarea este la noi, USR, un partid nou, nepatat, necorupt, de viitor numai ca trebuie sa stii ca nici noi nu tinem cu Codruta, este prea malaie, ar trebui sa faca minimun 5 arestari pe zii, cu spor duminica, dansa se da la fund pe zi ce trece . .Lozinca noastra este, PSD, PNL, PMP, USR, ACEASI MIZERIE ! , Ura !

      raspunde comentariului
      • Te-ai dat de gol!

        22 aprilie 2017 21:24

        Pretinzi ca esti membru USR, pentru ca apoi sa lansezi o perla - 'Lozinca noastra este, PSD, PNL, PMP, USR, ACEASI MIZERIE !" Pai ce fel de membru USR esti, daca zici ca partidul tau e aceeasi mizerie cu PSD, etc? Nu esti destul de destept pentru misia de postac!

        raspunde comentariului
      • relativ

        21 aprilie 2017 16:31

        -- ma indoiesc ca esti de partea USR-lui -- intr-adevar singurul partidulet inca neintinat, este USR --- in ceea ce priveste ca "voi" -- nu stiu cati sunteti -- nu o agreati pe Codruta, este alegerea voastra dar---- trebuie sa stii ca pe zi ce trece sustinatorii Laurei Codruta Kovesi sunt tot mai multi, imi asum aceasta afirmatie pentru ca sunt bine informat -- suntem ft, ft multi, toti oamenii de buna credinta, este vorba de milioane de romani , plus cei din diaspora.

        • mircea neagu

          21 aprilie 2017 18:06

          Cati suntem noi ?, e multi, doar am mai spus-o de atatea ori . ,S-o crezi dumneata ca sunteti milioane, pentru ca lui Kodruta i se face dosar penal si sa va vad eu care din voi iesiti in strada pentru un penal . Hi, hi, hi !

          raspunde comentariului
          • Vrabia malai viseaza!

            22 aprilie 2017 21:27

            Deocamdata, mai pesedache, li se judeca dosarelui lui neni-tu Dragnea si arogantului sperjur Tariceanu. Rade acum, daca iti mai vine!

            raspunde comentariului
          • relativ

            22 aprilie 2017 19:08

            -- am stiut ca esti o "zdreanta" -- asadar voi fi scurt si la obiect ia dă-te repede si ALUPIGUS!

            raspunde comentariului
  • Misu

    21 aprilie 2017 14:20

    ALTA INTREARE De ce oare Mustaciosul penal teleormanean a parasit incaperea cu Basescu, atunci cad marinarul a dat ultima receptie la Cotroceni?NU NE MAI PROSTITI BAI AGARICILOR PENALI!

    raspunde comentariului
  • cucu

    21 aprilie 2017 13:54

    ca la tziganihahahahah poate daca conduce comisia mai primeste o condamnare hahahah

    raspunde comentariului
  • Mircea

    21 aprilie 2017 13:34

    O comisie de penali vrea sa ancheteze. Extraordinar si minunat.

    raspunde comentariului
  • Viitorul .

    21 aprilie 2017 13:12

    Parca as trai un vis urat in care noi cetatenii calatorim intr-un autobuz numit Romania , iar soferul este beat , nebun sau drogat . Chiar daca zice ca ne duce la nunta , la prima ocazie trebuie dat jos si altcineva sa-i i-a locul .

    raspunde comentariului
  • Dacii Liberi

    21 aprilie 2017 12:15

    Intrebare retorică Chemarea la ordin a puterii judecatoresti de către puterea legislativa nu este un conflict intre puterile statului? Apropo de ultima decizie a CCR.

    raspunde comentariului
    • mircea

      21 aprilie 2017 13:06

      Pai nu prea este dacule, incuiat la cap si sa-ti explic de ce, , Parchetele nu sunt puteri judecatoresti, ele nu dau sentinte , . Comisia nu ia in discutie vre-o sentinta judecatoreasca ci implicarea unei structuri a ministerului public intr-o problema politica , . Clar ? . . Ce cauta acasa la un viitor penal, cea mai cinstita persoana din Romania ?

      raspunde comentariului
      • Dacii Liberi

        21 aprilie 2017 16:33

        Constitutia Romaniei, cap. VI, autoritatea judecatoreasca. Ia si citeste. Si nu-mi veni cu explicatia ca procurorii sunt sub autoritatea ministrului justitiei că nu ține. Au explicat specialistii in drept aia adevarati, nu Iordache altă intrebare, facut jurist la apelul bocancilor. De ce crezi ca actualul ministru al justiției, Tudorel Toader, un jurist pe bune, nu i-a putut demite pe Kovesi si Lazar? Iaca de aia, ca nu are cum, procurorii fac parte din puterea judecatoreasca, iar ministrul justitiei apartine puterii executive. Tudorel Toader nu avea temei legal să-i demita si ar fi creat si un conflict intre puterile statului. Exact cum au explicat pesedistii ăăă, pardon, judecatorii lu peste prajit de la CCR. Sau vouă, trolilor PSD care comentați p-acilea, vă convine teoria cu conflictul intre puteri numai cand sunt afectati ai vostri. Iti spun eu, ca sa faci spume de necaz la gurita ta de pupator în fund a lu Dracnea - anchetarea alegerilor din 2009, de fapt a procurorului Kovesi, e un conflict intre puteri de toată frumusețea! Decocamdata treci la loc in bancă loază, ai nota 2.

        raspunde comentariului
        • mircea

          21 aprilie 2017 18:02

          A se judeca ca CONFLICT INTRE PUTERILE STATULUI, prezenta doamnei Trei dosare, in casa unui viitor penal, Gabriel Oprea, inseamna ca, Parchetul General, al carui sefa era doamna Trei dosare, A MANDATAT-O sa mearga la acea intalnire, cu fitece probleme de serviciu, iar la intoarcere in birou, banuiesc ca, a doua zii, doamna Trei dosare, A INTOCMIT UN RAPORT, punctual, cu care va veni in fata comisiei parlamentare si le va inchide pliscul, spunandu-le . .Uitati-va tovarasi ! , Partidul si guvernul m-a insarcinat sa rezolv urmatoarele probleme ... .In atare situatiune, doamna Trei dosare va fi premiata, daca insa a fost pa persoana fizica, e grav, poate sa-si dea deja demisia si sa intre in politica, de luni, sa-i mearga bine

          raspunde comentariului
          • Daca!

            22 aprilie 2017 21:31

            Daca chiar a fost la Oprea, la invitatia acestuia, doamna Kovesi nu are absolut nici o vina! A raspuns unei invitatii! Mai, pesedeule, in 2009 Oprea nu era penal! Doamna Kovesi nu e Mafalda, sa stie ca Oprea va deveni penal peste 7 ani! Bateti campii fara rusine, inchipuindu-va ca oamenii nu gandesc si ca iau de buna tot ce debitati!

            raspunde comentariului
          • Dacii Liberi

            21 aprilie 2017 18:32

            Vai de capul tau! Esti exact ca Iordache alta intrebare, un analfabet functional! Nici nu stiu de ce imi pierd timpul dandu-ti replici! N-ai nicio treaba, băbă băiatule, ești varză, votant tipic PSD, prost și din păcate mulți! Ați ajuns la conducerea țării, v-ați văzut visul cu ochii, aveți puterile executivă și legislativă în mâna voastră. Ce mai vreți bă? A, vreți și puterea judecătorească, ca să furați în liniște! Păi dacă n-ar face procurorii dosare ce-ar mai judeca judecătorii? Asta vreți, ca procurorii să facă dosare după cum dictează puterea executivă, cum se întâmpla pe vremea lui Năstase, când se hotăra în ședințele de guvern cin să fie arestat? După care să ne urmăriți pe noi, ăștia de comentam anti PSD, ca să ne arestați. Ca în Turcia, că tot e Erdogan prietenul vostru!

            raspunde comentariului
      • Degeaba faci pe desteptul!

        21 aprilie 2017 16:22

        Parchetele sunt parte a puterii judecatoresti, asa ca, fa bine si roaga-l pe dacul liber sa te ierte pentru insulta! Cel incuiat la cap esti tu!

        raspunde comentariului
      • CUM DOVEDITI?

        21 aprilie 2017 16:15

        Cum dovediti, tu si comisia condusa de penalul cu mustata, ca invitatii lui Oprea au facut ceva ilegal? Au raspuns invitatiei lui Oprea. Poate au fost atrasi intr-o cursa, mai stii? Oricum, pe vorbele inculpatului Andronic, acest ins murdar, afacerist dubios si sperjur, nu as pune nici o baza. Minte si tulbura apele, in disperare, ca sa abata atentia, ca sa scape sau stie el de ce. Oricum, este un mincinos si un sperjur, deci daca doar pe povestile lui se bizuie ancheta, rezultatul este nul! Si apropo de comisiile anterioare, sa spuna Gaurel de Teleorman, care e rezultatul Comisiei Nana? Dar rezultatul comisiei care a 'anchetat' gaura de 10 miliarde de lei, care exista doa in capul marelui presedinte de psd?

        raspunde comentariului
      • Mircea

        21 aprilie 2017 13:33

        mircea vorbesti prostii

        raspunde comentariului
  • Dacii Liberi

    21 aprilie 2017 12:14

    Intrebare retorică Chemarea la ordin a puterii judecatoresti de către puterea legislativa nu este un conflict intre puterile statului? Apropo de ultima decizie a CCR.

    raspunde comentariului
  • Meseșan Octavian

    21 aprilie 2017 11:27

    Nu înțeleg ce rost are această anchetă după atâta timp, cu ce va contribui aceasta la bunul mers a a lucrurilor împortante pentru natiune ? Eu consider că această actiune urmărește să satisțacă setea de răzbunare a unor elite politice împotriva altora din motive egoiste și orgolioase. Ce câștig are poporul că se aruncă în închisoare unul sau altul din politicieni sau oameni de afaceri, din moment ce după suportarea unei pedepse simbolice, acești comdamnați își păstrează in continuare averile dobândite în mod ilicit fără recuperarea lor de către Stat. Ar fi mai bine ca sumele cheltuite cu aceste investigații fără rost să fie folosite în alte scopuri folositoare pentru societate.

    raspunde comentariului
    • mircea

      21 aprilie 2017 15:40

      Pai are ! , .Nu tipai tu in gura mare ca vrei sa stii adevarul de la revolutie si de la mineriade ? . Uite, ti se pune pe tava ceva mai recent, facatura securista, participant de seama si la revoliutie si la mineriade si BENEFICIAR DE FO.OASE NEVUVENITE, indirect, dar mai grav ca in cazul Olguta Vasilescu, cred ca ti-ai dat seama cine este ! , cum, nu ?, Basescu il cheama si gasca de hoti din jurul lui

      raspunde comentariului
      • Bati campii!

        21 aprilie 2017 17:57

        Facatura asta de ancheta, condusa de mustaciosul penal de Teleorman, bazata pe turnatoriile si minciunile nimicului numit Andronic, va avea soarta anchetei pentru gaura de 10 miliarde de lei, inventata de pesedime, ca sa explice de ce nu sunt bani pentru toate cate le-au promis! Au trecut cateva luni si tot n-au dat de gaura aia! Acuma au nascocit alta minune, ca sa abata atentia de la mizeria numita legea salarizarii. Isi inchipuie ca pot, cu fumigene din astea, sa prosteasca lumea! Numai prostii din nastere se lasa prostiti.

        raspunde comentariului
  • Meseșan Octavian

    21 aprilie 2017 11:24

    Nu înțeleg ce rost are această anchetă după atâta timp, cu ce va contribui aceasta la bunul mers a a lucrurilor împortante pentru natiune ? Eu consider că această actiune urmărește să satisțacă setea de răzbunare a unor elite politice împotriva altora din motive egoiste și orgolioase. Ce câștig are poporul că se aruncă în închisoare unul sau altul din politicieni sau oameni de afaceri, din moment ce după suportarea unei pedepse simbolice, acești comdamnați își păstrează in continuare averile dobândite în mod ilicit fără recuperarea lor de către Stat. Ar fi mai bine ca sumele cheltuite cu aceste investigații fără rost să fie folosite în alte scopuri folositoare pentru societate.

    raspunde comentariului
  • Meseșan Octavian

    21 aprilie 2017 11:22

    21 aprilie 2017 11:20

    21 aprilie 2017 11:19

    21 aprilie 2017 11:17

    21 aprilie 2017 11:15

  • moshu49

    21 aprilie 2017 11:15

    Minunat! "expertul" condamnat în materie pus pe post de procuror, sau cum ne zice cantautorul Bună țară, rea croială Mama ei de rînduială Ăia hoți, ăștia hoți, Mama lor la toți!

    raspunde comentariului
  • Meseșan Octavian

    21 aprilie 2017 11:15

    Nu înțeleg ce rost are această anchetă după atâta timp, cu ce va contribui aceasta la bunul mers a a lucrurilor împortante pentru natiune ? Eu consider că această actiune urmărește să satisțacă setea de răzbunare a unor elite politice împotriva altora din motive egoiste și orgolioase. Ce câștig are poporul că se aruncă în închisoare unul sau altul din politicieni sau oameni de afaceri, din moment ce după suportarea unei pedepse simbolice, acești comdamnați își păstrează in continuare averile dobândite în mod ilicit fără recuperarea lor de către Stat. Ar fi mai bine ca sumele cheltuite cu aceste investigații fără rost să fie folosite în alte scopuri folositoare pentru societate.

    raspunde comentariului
  • Meseșan Octavian

    21 aprilie 2017 11:14

    21 aprilie 2017 11:13

  • Juverdi Adrian

    21 aprilie 2017 11:03

    In atare situatiune, in care DNA ARESTEAZA INCOMOZII dar judecatorii nu-i mai condamna, sloganul nostru forte . ,,DNA, SA VINA SA VA IA ! ,, isi pierde valoare, mai bine am striga, Dreuku sa va ia pe toti, si pe cei de la DNA si pe cel de la Cotro, pe toti, Amin !

    raspunde comentariului
    • Vise de pesedist, Juverdi Adrian!

      22 aprilie 2017 21:39

      Mai bine sa ii ia cel invocat de tine, pe parlamentarii care isi bat joc de legi si de tara si pe postacii care le canta in struna! Nu are motive sa ii ia pe cei de la DNA si nici pe Presedinte! Ei asigura statul de drept si lupta impotriva coruptiei, in care se balacesc parlamentarii, primarii, sefii de consilii, etc, apartinand psd-ului si lui alde!

      raspunde comentariului
  • Juverdi Adrian

    21 aprilie 2017 10:56

    Doamna Kovesi oricum nu mai exista, . Monica Macovei a gandit bine, acest, asa zis DNA, cu sediu la Parchet dar incluzand serviciile secrete si multe complete de judecata fiind condus direct de la Cotroceni , .CCR a scos formal serviciile secrete din acest joc iar judecatorii, se pare ca dezerteaza pe capete din DNA , .Asa se explica faptul ca DNA da rateu dupa rateu iar oropsiti dau buzna la televiziuni si-si mediatizeaza odisea securista , .As parafraza spusele diavolului care a creeat acest monstru de represiune politica , S-AU LACOMIT , caci in loc sa primeasca cuminti ordine de la Cotroceni, doamna Kovesi si doamna Stanciu, il joaca, precum ursu pe tabla, pe actualul presedinte , . Va vine sa credeti sau nu, doamna Kovesi a fost vanduta chiar de subalternul danseia, Klaus Iohanis caci prea a sarit calul

    raspunde comentariului
    • Visezi 'pesedeste' !!!!!

      21 aprilie 2017 17:45

      Asa ati vrea voi, sa nu mai existe doamna Kovesi si DNA. Majoritatea romanilor, adica romanii cinstiti, sustin DNA-ul si pe sefa institutiei, pentru ca raresc randurile borfasilor politici. De aceea nutresc atata ura impotriva lor, coruptii din politica si postacii lor, asa ca tine! Iti dai aere de securist care stie multe, dar esti cam prost... informat!

      raspunde comentariului
  • DOC

    21 aprilie 2017 9:15

    Daca largim putin subiectul discutiei si privim Romania ca fiind un organism viu sistem puteti sa-mi spuneti ce reprezinta politicienii care conduc astazi tara tariceanu, dragnea, serban, base, ... ? Sa fie astia creierul, ficatul, plamanii sau ce anume? Nimic din toate astea! Doar nista LIMBRICI cara paraziteaza acest organism si il storc de putere. Dragnea vrea sa se transforme in TENIE ca sa ia totul. Niste nenorociti de PARAZITI!!!!!

    raspunde comentariului
  • Vasile G

    21 aprilie 2017 9:02

    L-au pus pe Dracnea sef de comisie, ca doar este specialist in fraudat alegeri. El stie ce si cum, unde se poate frauda...Cel mai potrivit si de incredere personaj

    raspunde comentariului
    • S-a pus singur sef!

      21 aprilie 2017 17:51

      Profita de faptul ca nu mai conteaza calitatea lui de penal, in aceasta situatie! Rezultatul va fi la fel cu cel al comisiei care cauta gaura de la covrig, sau altfel spus, gaura aia de 10 miliarde de lei, inventata ca sa ascunda faptul ca nu sunt bani pentru maririle de salarii, promise. Ce pot dovedi pe spusele lui Andronic, acest afacerist veros, mincinos, sperjur? Poate sa minta ca a auzit aia si aia, dar cum dovedeste? Intotdeauna a fost o lepadatura!

      raspunde comentariului
    • Training

      21 aprilie 2017 9:18

      Cu fraudarea referendumului a fost prins.... Deci e un fel de curs de specializare ca sa invete cum sa fura profesionist...

      raspunde comentariului
  • Dacii Liberi

    21 aprilie 2017 7:16

    Sa zicem ca se constata fraudarea alegerilor din 2009. Asa, si? Legal nu se mai poate face nimic. Si atunci, de ce tot teatrul asta? Inlaturarea lui Kovesi, ca Oprea si Coldea au fost matrasiti? Nu ma numar printre admiratorii lui Kovesi, dar cand vad cine conduce ancheta pentru frauda electorala, unul condamnat pentru frauda electorala, ma gandesc daca tara asta mai are vreo scapare de sub dictatura bolsevicilor. DNA mai era o ultima reduta, sta sa cada si ea. Bine, am convingerea ca Dragnea va spune ca a fost o victima ca, pentru tentativa de a frauda referendum-ul de demitere a lui Basescu din 2012, ar trebui facut erou nu condamnat. In fond si la urma urmei, cine *** e Dragnea asta, de a ajuns sa conduca de facto Romania? Ca e clar ca el o conduce. Cum a ajuns unu cu frana de muci la nas sa calareasca o tara intreaga? Cine il protejeaza? Ce stat strain puternic il sustine? Rusia? Turcia? Altul ? Iata niste intrebari la care institutiile statului, alea care au mai ramas necalarite de Dragnea, trebuie sa dea un raspuns. Eventual dublat de arestarea urgenta, pentru tradare, a agentului strain Dragnea!

    raspunde comentariului
  • La multi ani!

    21 aprilie 2017 6:22

    Tinta e destructurarea DNA-ului. Au esuat cu mercenarii straini, cu CCR, cu Ghita, cu etc, acum se agata ca inecatii de un pai in mijlocul oceanului.

    raspunde comentariului
  • Costy Doctorul

    21 aprilie 2017 1:03

    Nu-ti fa griji Liviule, n-o sa apuci sa anchetezi mare lucru, o sa te ancheteze altii pe tine, se cam aude "zanganit" de catuse!

    raspunde comentariului
    • Ella

      21 aprilie 2017 13:09

      Da Doamne sa-l vedem o data incatusat ca deja ne-am saturat sa vedem cum face el toate legile in tara asta ! Oare asta chiar nu poate fi oprit de nimeni ? Hotul paznic la hoti sau cum ? Ce rost are tot circul asta ? Vrea cu tot dinadinsul sa o dea jos pe Codruta si sa puna omul lui la DNA ? Ce vrea individul asta de fapt ? Puneti-i fratilor catusele o dats sa ne lase in pace ca sintem satui de circul facut de acest individ vcu o tara intreaga !

      raspunde comentariului
      • relativ

        21 aprilie 2017 15:27

        -- Banditii vor s-o elimine pe Codruta si sa puna omul lor in fruntea DNA-lui -- Dorinta noastra arzatoare este sa-i vedem pe toti in teapa, dar odata acesti nemernici trebuie jupuiti de viu, asta ca "preludiu" ca sa beneficieze toti de orgasmul cel din urma TEAPA. -- aici ma refer la toti porcii corupti din clasa politica, in frunte cu elita politica din PSD -- ALDE -- PNL-- plus "marinarul turmentat" si toti colaboratorii, incluzand si sobolanii din mass-media. -- Banditilor, cuvintele acestea ar trebui sa va fie un semnal de alarma si sa realizati "cat de mult va iubim" -- beneficiati de o manie cumplita , pocaiti-va J_A_V_R_E_L_O_R !

        raspunde comentariului
        • Bedros

          21 aprilie 2017 15:43

          Stai linistit, noi nu admitem asa ceva, iesim in strada pentru Kodrutza. . Lozinca, Noi Kodruto te iubim, ca kat ine nu gasim !

          raspunde comentariului
  • USA

    20 aprilie 2017 23:25

    Comisia de ancheta condusa de un PUSCARIASNici in TARI DIN LUMEA A TREIA NU GASESTI ASA CEVA

    raspunde comentariului
  • USA

    20 aprilie 2017 23:06

    Flacaul asta ca si Basescu,Illiescu si alti derbedei ca Tariceanu vor mere la BULAUMama voastra de TILHARI...va-ti batut joc de o TARA

    raspunde comentariului
    • relativ

      21 aprilie 2017 15:10

      -- asa-i frate, corect.! -- Sa-i vedem pe toti in teapa, dar odata ar trebui jupuiti de viu, asta ca "preludiu" ca sa beneficieze toti de orgasmul cel din urma TEAPA. -- aici ma refer la toti porcii corupti din clasa politica, in frunte cu elita politica din PSD -- ALDE -- PNL-- plus "marinarul turmentat" si toti colaboratorii, incluzand si sobolanii din mass-media.

      raspunde comentariului
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design