19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportPensii speciale: cum i-au păcălit parlamentarii pe baronii locali

Pensii speciale: cum i-au păcălit parlamentarii pe baronii locali

Curtea Constituțională a respins legea prin care aleșii locali ar fi primit pensii speciale, acceptând o contestație a Guvernului Cioloș. Magistrații CCR au atras atenția că Parlamentul a revotat prevederi declarate deja neconstituționale. O lege similară privind pensiile parlamentarilor a intrat în vigoare pentru că politicienii au evitat să o conteste la CCR. 

Curtea Constituțională a respins legea prin care aleșii locali ar fi primit pensii speciale, acceptând o contestație a Guvernului Cioloș. Magistrații CCR au atras atenția că Parlamentul a revotat prevederi declarate deja neconstituționale. O lege similară privind pensiile parlamentarilor a intrat în vigoare pentru că politicienii au evitat să o conteste la CCR. 

Curtea Constituțională (CCR) a decis, ieri, că legea pensiilor pentru aleșii locali este neconstituțională, dând astfel câștig de cauză, pentru a doua oară, Guvernului. Decizia a fost luată în unanimitate. 

Președintele CCR, Valer Dorneanu,  a explicat că niciuna dintre observațiile anterioare ale Curții  nu a fost respectată de Parlament, în momentul reexaminării legii. Astfel, Parlamentul nu a eliminat  prevederile discriminatorii între diverse categorii de aleşi locali-aleşi locali.  „Asupra surselor de finanţare care au fost nominalizate ca aparţinând bugetului local, nu este suficientă doar această trimitere. Sunt necesare precizări, cum se constituie aceste resurse locale”, a mai argumentat Dorneanu. CCR a decis, prima oară, în februarie că legea privind pensiile aleșilor locali contravine Legii fundamentale, tot în urma unei contestații a Guvernului. Executivul reclamase faptul că legea presupune cheltuieli suplimentare de 469.000.000 de lei, în 2016, fără a fi indicate sursele de finanțare și fără a fi respectat principiul contributivității. Ulterior, însă, legea s-a întors în Parlament și a fost revotată, fără a se respecta solicitările CCR. La vremea respectivă, surse parlamentare afirmau că obiectivul era calmarea nemulțumirilor aleșilor locali, prin plasarea răspunderii la CCR. 

Care ar fi soluția?

Astfel, proiectul respins ieri ar permis aleșilor locali să încaseze pensii speciale, în funcție de pozițiile ocupate și de numărul de mandate: primar de comună (1.000 – 3100 de lei), primar de oraş (1.300 -3.900 de lei), primar de municipiu (1.600 -6.500 de lei), preşedinte de consiliu judeţean (1.700 – 5.200 de lei).  Așa cum menționam, aceste salarii sunt direct proporționale cu salariile aleșilor locali: primar de comună (3.822- 4.218 de lei), primar de muncipiu ( 5.142 – 5.268 de lei), primari de sector și orașe peste 150.000 de locuitori (6.238 de lei), primarul capitalei (8.070 de lei). 

Pe de altă parte, primarii și președinții de consilii județene au răspunderi uriașe: ei sunt cei care întocmesc proiectul bugetului, pe care îl supun aprobării consiliilor locale sau județene. Gestionarea banului public oferă și cele mai multe ocazii pentru corupție. În aceste condiții, nu ar fi mai eficient ca aleșii locali să aibă salarii majorate și nu pensii speciale? „Aceasta ar fi cea mai simplă soluție dar, din păcate nu se dorește aplicarea ei. Ar fi eficientă și ca strategie anticorupție”, a afirmat Cristian Pîrvulescu, președintele de onoare al Asociației Pro Democrația (APD). El susține, însă, că majorarea salariilor ar trebui dublată de o reformă administrativă, prin desființare a 50% din localități – cele care nu se susțin financiar. În aceste condiții, România va avea mai puțini aleși locali și își va permite să le plătească salarii mai mari. Însă, o astfel de schimbare este respinsă tocmai de aleșii locali, menționează Pîrvulescu. "Aleșii locali se împotrives cu toată energia oricărei schimbări. Ei au un lobby foarte puternic, pentru că partidele depind, în alegeri, de prestația aleșilor locali", a explicat Pîrvulescu.

Fără contestație pentru parlamentari

Spre deosebire de aleșii locali, senatorii și deputații vor beneficia, însă, de pensii speciale pe baza unei legi promulgate pe 23 decembrie 2015 de preşedintele Klaus Iohannis, după ce acesta ceruse reexaminarea legii. Legea nu a fost însă atacată la CCR nici de președinte, nici de grupurile parlamentare, nici de premier. Și acesta cu toate că proiectele aveau la bază aceleași principii, legea care-i viza pe aleșii locali fiind redactată după modelul legii privind pensiile parlamentarilor. Nici legea referitoare la parlamentari nu conține sursele de finanțare și nu respectă principiul contributivității.  PSD a votat proiectul de lege, în ciuda afirmațiilor președintelui Liviu Dragnea că se opune proiectului. Liberalii nu au participat la votul final, afirmând că nu sunt de acord cu legea, dar au anunțat, prin vocea liderului deputaților liberali, Eugen Nicolăescu că „nu există un temei juridic pentru a contesta legea la CCR”. Și premierul Dacian Cioloș s-a dovedit înțelegător, criticând, cu jumătate de gură, votul din Parlament. „Din punctul meu de vedere pensiile speciale nu sunt o modalitate de a rezolva problema veniturilor pensionarilor. În rest, Parlamentul este suveran, este cel ales de români şi nu cred că Parlamentul trebuie să dea seama în faţa Guvernului, ci în faţa alegătorilor, în primul rând”, a spus Cioloș. Însă, premierul nu s-a adresat CCR, așa cum a făcut-o în cazul pensiilor pentru aleșii locali. Potrivit unor surse parlamentare, Guvernul Cioloș nu a vrut să riște pierderea sprijnului Legislativului.  La rândul său, președintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului să reexamineze legea, dar nu s-a adresat CCR. În mod previzibil, parlamentarii au respins cererea președintelui de reexaminare.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...
Ultima oră
Pe aceeași temă