11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSportPensiile speciale: parlamentarii care pot încasa 1.000 de euro

Pensiile speciale: parlamentarii care pot încasa 1.000 de euro

La doar 45 de zile după ce a fost inițiată, legea privind pensiile deputaților și senatorilor este la un pas de a intra în vigoare, liberalii anunțând că nu au motive să se adreseze Curții Constituționale (CCR).

Ca de obicei când au un interes direct, parlamentarii s-au mobilizat la maximum pentru a-și îndeplini obiectivele. Proiectul de lege privind pensiile parlamentarilor a fost depus pe data de 29 aprilie, a primit raportul comisiei pentru statut în 28 mai și a primit, marți 16 iunie, votul plenului reunit. Legea a fost votată de parlamentarii PSD, UNPR, PC, PLR și UDMR în timp ce PNL a fost oficial împotrivă, dar se pare că în jur de 20 de parlamentari liberali ar fi încălcat decizia partidului.

Inițial, liberalii anunțaseră că intenționează să se adreseze Curții Constituționale (CCR), dar  această variantă tinde să fi fost abandonată. „În opinia juriştilor nu sunt foarte multe argumente pentru a face acest demers şi nu ştiu în ce măsură vom reuşi să formulăm un punct de vedere care să susţină această contestaţie la Curte”, afirma, ieri, copreședintele PNL, Alina Gorghiu. Ezitările liberalilor par a fi contrazise chiar de punctul de vedere al Guvernului pe marginea proiectului de lege.

Chiar dacă a lăsat decizia la latitudinea Parlamentului, Guvernul a atras atenția că este necesară „respectarea prevederilor art.138, alin.5, din Constituția României, potrivit căruia nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare”. Or, inițiatorii nu au indicat sursa de finanțare, rezumându-se doar la o prevedere generală referitoare la suportarea sumelor din bugetul de stat. Existau premise pentru o eventuală contestație la CCR, pe baza articolului din Constituție invocat chiar de către Executiv.

Vechea gardă, aproape de pensie

Dacă legea nu va fi contestată la CCR, proiectul va ajunge la promulgare la președintele Klaus Iohannis, care are la dispoziție 20 de zile pentru a cere sau nu reexaminarea. Deocamdată, Iohannis a evitat un răspuns tranșant. „Mă voi referi la această chestiune după ce primesc de la Parlament legea şi voi face o analiză profundă”, a  comentat șeful statului. Președintele poate respinge un act normativ o singură dată, iar dacă Parlamentul revotează actul normativ, este obligat să îl promulge.

Dacă proiectul va intra în vigoare, deputații și senatorii vor avea pensii cuprinse între 1.600 de lei, pentru  cei cu un mandat – 3.100 de lei – cei cu două mandate – şi 4.600 de lei – cei cu minimum trei mandate. Pentru a putea beneficia de pensiile speciale, senatorii și deputații trebuie să îndeplinească vârsta de pensionare, să nu mai fie parlamentari și să nu fi fost condamnați definitiv. Printre parlamentarii din actualul Legislativ care au vârsta pensionării și au avut între trei și șapte mandate  se numără o serie de nume grele ale politicii.  Ei vor beneficia de o pensie de 4.600 de lei, adică în jur de 1.000 de euro.

De exemplu, Marko Bela (UDMR), Bogdan Niculescu Duvăz (PSD) și Kerekes Károly (UDMR), care au șapte mandate în Parlament. De aceeași pensie ar putea beneficia și Călin Popescu Tăriceanu (PLR), Anghel Stanciu (PSD) sau Antal Istvan (UDMR), care au la activ șase mandate. Ecaterina Andronescu (PSD), Șerban Mihăilescu (UNPR), Atilla Kelemen (UDMR) sau Oana Manolescu (Minorități) se califică și ei pentru pensia maximă, pentru că au cinci mandate de parlamentari. Tot 4.600 de lei ar putea încasa și Dan Radu Rușanu (PNL), Radu Stroe (UNPR), Ruxandra Jipa (UNPR),  Constantin Tamagă (PSD), Vasile Mocanu (PSD), Octavian Bot (PLR) sau Miron Ignat (Minorități), care au patru mandate la activ. În fine, se califică pentru pensia maximă și cei care au avut trei mandate. Este vorba de Ilie Sârbu (PSD), Aurel Vlădoiu (PSD), Ioan Munteanu (PSD), Petre Daea (PSD), Timotei Stuparu (PSD), Ion Toma (PSD), Aurel Vainer (Minorități), Niculae Mircovici (Minorități), Vasile Berci (PNL), Mircea Toader (PNL) sau Ion Luchian (PNL).

Aceste prevederi se aplică retroactiv și celor care nu mai sunt parlamentari, dar au avut un mandat de minimum șase luni de zile. 

Câți beneficiază?

În mod bizar, la o zi după votarea proiectul de lege în Parlament, nu există o estimare oficială a numărului de beneficiari. Inițiatorii proiectului susțin că ar fi vorba de 110 actuali și foști parlamentari. Însă, potrivit unui document anexat proiectului de lege, în 2010, înainte ca Guvernul Boc să anuleze pensiile speciale, erau în plată 516 parlamentari. Anghel Stanciu, unul dintre inițiatorii proiectului susține că diferența ar proveni din faptul că restul foștilor parlamentari ar fi încetat din viață.

Institutul Social-Democrat, apropiat de PSD, a criticat, ieri, aprobarea pensiilor speciale apreciind că apariția unor categorii privilegiate nu are legătură cu social-democrația.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă