13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportPetre Roman cere bani după ce a reintrat fraudulos în Parlament pe...

Petre Roman cere bani după ce a reintrat fraudulos în Parlament pe ușa din dos

Decizie fără precedent a Camerei Deputaților. Petre Roman îşi poate relua mandatul de parlamentar, după ce plenul Camerei Deputaţilor a revocat, ieri, o hotărâre din 9 februarie 2015 prin care postul său a fost vacantat pe motiv de incompatibilitate.

Gorghiu: „Ne-am reparat greșeala“

În favoarea revenirii lui Roman în Parlament s-au înregistrat 216 voturi „pentru” și o abținere, cea a fostului președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

Dezbaterile care au precedat votul au fost, practic, o formalitate, majoritatea deputaților invocând „greșeala” pe care plenul ar fi comis-o în 2015, când a vacantat mandatul lui Petre Roman. „Nu ne grăbim cu consta­tarea incompatibilităţilor şi nici cu excluderea unui coleg şi vacantarea unui post de deputat“, a explicat deputatul UDMR, Mate Andras. El a argumentat că, atunci când solicitarea ANI a ajuns în Comisia juridică, deputaţii UDMR şi PNL au decis că nu se impune vacantarea locului obţinut de Petre Roman, deputat PNL la acea vreme. Însă ANI a „insistat“ şi a dispus şi amenzi. La rândul său, deputatul PSD Ciprian Nica, vicepreşedinte al Comisiei juridice, a arătat că a condus şedinţa acestei comisii în care s-a discutat cazul deputatului Petre Roman şi că decizia prin care acesta şi-a pierdut funcţia a fost abuzivă. „Nu e momentul să căutăm vinovați. Am greșit cu toții și ne-am reparat greșeala“, a concluzionat Alina Gorghiu, copreședintele PNL.

Comisia juridică: Roman a rămas ilegal fără mandat

Decizia Camerei Deputaților s-a bazat pe un raport al Comisiei juridice. Vicepreședintele acesteia, Ciprian Nica (PSD), a depus un document în care se susține că „raportul de evaluare nr.10447/G/II/12.03.2014 întocmit de Agenția Națională de Integritate nu este definitiv“ și că „domnului Petre Roman nu i-a încetat mandatul în condiții legale“. Deputații juriști, însă, par să fi judecat ținând cont doar de punctul de vedere al lui Petre Roman. După votul din Camera Deputaților, Agenția Națională de Integritate (ANI) a emis un comuncat prin care taxează hotărârea parlamentarilor drept „abuzivă“ de vreme ce „starea acestuia de incompatibilitate a rămas definitivă o dată cu respingerea ca neîntemeiată, de către Tribunalul București, a cererii de reexaminare formulată de acesta”. Mai mult decât atât, decizia de astăzi a deputaților este una nelegală, întrucât, deși contestația acestuia depusă la nouă luni de la data emiterii raportului de evaluare a fost admisă de Curtea de Apel București, contrar practicii judiciare existente, Agenția a atacat cu recurs această sentință, precizează ANI.

Roman vrea 90.558 de lei de la „vinovați“

Ce se va întâmpla mai departe? După decizia colegilor, Petre Roman a afișat un zâmbet larg, explicându-le jurnaliștilor că ar fi fost victima unui „abuz“ al ANI. „Încă de la lua­rea deciziei (de vacantare a pos­tului – n.r.) i-am spus domnului Zgonea că decizia nu este definitivă“, a comentat Roman.

El își va relua mandatul de deputat și ar urma să primească și banii pe care nu i-a încasat în perioada februarie 2015 – septembrie 2016, cât locul său a fost vacant. Având în vedere că Petre Roman avea o indemnizaţie de 5.031 lei pe lună, suma totală care îi va fi returnată se va cifra la 90.558 lei. Roman a pedalat pe faptul că nu vrea să fie plătit „din banii poporului” și că prejudiciul trebuie încasat de la cei care se fac vinovați de „abuz”, care ar trebui să răspundă personal. Întrebat dacă se referă la Horia Georgescu (fostul șef al ANI) sau la Valeriu Zgonea (care a promovat vacantarea postului, ca șef al Camerei), Roman a evitat un răspuns clar. În schimb, el a anunțat că intenționează să candideze pentru un nou mandat.   

Mandatul se dobândește doar prin vot

Petre Roman este primul parlamentar care își recapătă mandatul după ce l-a pierdut, ceea ce ridică o serie de semne de întrebare de natură procedurală. Cum poate fi contestată decizia Parlamentului și cine are ultimul cuvânt? Astfel, copreședintele PNL, Alina Gorghiu, consideră că există o singură cale de anulare a hotărârii Parlamentului: ca ANI să câștige în instanță, ceea ce ar duce la anularea mandatului. Un alt parlamentar PNL, George Ionescu, recunoaște, implicit, că deputații sunt în ofsaid.

„Problema este că nu există o lege care să spună ce se întâmplă după ce ai pierdut mandatul. Cum îl redobândești? Pentru că un mandat poate fi dobândit, pe lege, numai în urma alegerilor“, a declarat George Ionescu.

Întrebat ce se va întâmpla dacă Roman își reia acum mandatul, iar Înalta Curte de Casație și Justiție decide peste câteva luni că ANI a avut dreptate, parlamentarul PNL a precizat că fostul premier își va pierde iar mandatul. La rândul său, șeful Comisiei juridice, Bogdan Ciucă (ALDE), face trimitere la instanță. „ANI se poate adresa cu o nouă plângere instanței doar dacă va câștiga procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție. Practic, acum, la ICCJ,  asistăm la o repunere pe rol a procesului“, a comentat Ciucă.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...
Ultima oră
Pe aceeași temă