8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportPonta: ANI va avea capacitatea să prevină conflictul de interese

Ponta: ANI va avea capacitatea să prevină conflictul de interese

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că Agenţia Naţională de Integritate va avea capacitatea să prevină conflictul de interese înainte de semnarea contractelor dintre autorităţi şi firmele contractante, în urma implementării unui proiect finanţat din fonduri UE care va facilita accesul la date, informează Mediafax.

"Există şi proiecte concrete finanţate din bani europeni şi mă gândesc cel puţin la proiectul de combatere a conflictelor de interese de către Agenţia Naţională de Integritate şi care în curând (…) va avea capacitatea, prin accesul la date, de a obţine un rezultat mult mai bun decât acela de a veni după un an-doi-cinci, şi să constaţi un conflict de interese, acela de a-l preveni şi de a spune autorităţii publice contractante înainte de semnarea contractului: «Atenţie, te afli într-un conflict de interese!», primar cu firma care câştigă sau ministru sau oricine altcineva. Cred că ne cheltuim mult prea multă energie în a combate efectele şi foarte puţin în a combate cauzele lucrurilor care merg prost şi, din punctul acesta de vedere, accesul la date şi efortul de a folosi aceste date pentru a preveni pe cât posibil cheltuirea greşită a banului public este un lucru mult mai eficient şi mai benefic decât să vii să pedepseşti după aceea. Dacă previi, întotdeauna lucrurile merg mult mai bine", a spus Ponta, la o conferinţă privind transparenţa administraţiei publice, susţinută de Ambasadele Statelor Unite, Marii Britanii şi Olandei.

Premierul a susţinut că sunt puţine guverne care ţin pasul cu schimbările tehnologice ce permit accesul cetăţenilor şi companiilor la date de interes general, precum situaţia fondurilor publice şi funcţionarea administraţiei, arătând că, în opinia sa, aparatele administrative şi birocratice "mai degrabă" preferă să nu fie transparente.

Conform şefului Guvernului, România a progresat în ceea ce priveşte facilitarea accesului la date, dar mai lent decât ar fi trebuit şi fără să existe un mare "entuziasm" din partea aparatului birocratic, proces care este însă ireversibil.

"Marele avantaj al fiecărui pas înainte, chiar dacă paşii se fac încet, uneori şovăielnic, este că sunt paşi ireversibili. De fiecare dată când se deschide o nouă deschidere, o nouă spărtură în acest zid birocratic, cu siguranţă această deschidere nu poate fi adusă înapoi, iar dumneavoastră, slavă Domnului, sunteţi suficient de atenţi ca niciun guvern să nu schimbe după aceea, să se întoarcă la practici vechi care stopează transparenţa şi scopurile absolut legitime pe care dumneavoastră le promovaţi", le-a mai spus premierul participanţilor la conferinţă.

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă