10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportVIDEO. Ponta: Băsescu nu poate propune noul șef SIE

VIDEO. Ponta: Băsescu nu poate propune noul șef SIE

Noul şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) trebuie propus Parlamentului de către viitorul preşedinte al ţării, întrucât Traian Băsescu nu are niciun fel de legitimitate, a declarat premierul Victor Ponta.

"Opinia mea este că actualul preşedinte, domnul Băsescu, nu are niciun fel de legitimitate să mai propună ceva şi că, bineîneţeles, noul preşedinte, în decembrie, va propune majorităţii parlamentare – pentru că e nevoie de un vot al Parlamentului – un nou şef de Serviciu de Informaţii Externe. Deocamdată, primul adjunct are toată competenţa şi atribuţiile necesare pentru ca încă două luni, sau cât mai durează, cât mai are domnul Băsescu, vreo două luni, să conducă foarte bine", a spus Ponta, potrivit Mediafax.

El a adăugat că adjunctul directorului SIE, care asigură conducerea serviciului în această perioadă, este o persoană cu experienţă şi a mai condus instituţia ca interimar în 2006.

Președintele Traian Băsescu a trimis, luni, o scrisoare președinților Senatului și Camerei Deputaților în care le transmite să ia act de demisia lui Teodor Meleșcanu din funcția de director al SIE și să declare vacantă funcția.

Partidul Dreptăţii Sociale a anunţat Biroul Electoral Central (BEC) că va depune, marţi dimineaţă, candidatura lui Teodor Meleşcanu pentru alegerile prezidenţiale, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ. Acesta a precizat că depunerea dosarului de înregistrare a candidaturii urmează să se facă marţi dimineaţă, la ora 10.00.

Generalul Silviu Predoiu, adjunct al directorului Serviciului de Informaţii Externe, asigură conducerea Serviciului după demisia din funcţie a directorului Teodor Meleşcanu, conform unui comunicat al SIE, postat pe site-ul instituţiei, mai scrie Mediafax.

Generalul Predoiu este adjunct al directorului SIE din 2005.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_big/eb12d75dba2c69d8e5bceb9ee1d58150/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă